Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
REŢELE, SOCIALIZARE, COMUNICARE EFICIENTĂ
Târgovişte, 2 martie 2013
Acestea au fost temele abordate în cadrul atelierului de lucru desfăşurat de Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte în data de 28 februarie la Şcoala nr. 1 Vasile Cârlova Târgovişte. Astfel, elevi ai clasei a VII-a A au avut parte de o oră în care au dat tot ce au putut în ceea ce înseamnă creativitatea prin improvizaţie, au descoperit prin mijloace non-formale cum funcţionează reţelele de comunicare şi socializare şi au realizat diferite exerciţii practice care să îi ajute în formarea unor deprinderi necesare pentru viaţă trecând totul prin experienţa personală.
Toţi cei prezenţi s-au implicat în activităţi dând dovadă de responsabilitate. Principiile care fac să funcţioneze orice reţea au fost testate, tinerii realizând faptul că lucrul în reţea este mult mai eficient decât cel individual.
Metode de teatru improvizaţie au stat la baza exerciţiilor de energizare şi de creaţie care au stârnit foarte mult interesul celor prezenţi. În final, toţi cei de faţă au fost premiaţi de Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte cu materiale informative şi cărţi cu benzi desenate şi poveşti despre Europa.
Imagini eveniment: