Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE FlagPUBLICAŢII
Publicatii 2016
Publicatii 2015
Publicatii 2014
Publicatii 2013 Publicatii 2012 Publicatii 2011 Publicatii 2010 Publicatii 2009
UE Flag NOUTAŢI UE
Eroare de flux RSS
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Schimbare climatică
14.10.2009 - Comisia și 22 de lideri mondiali studiază soluții pentru viabilitatea captării și stocării carbonului
ED Targoviste

        Pe parcursul celei de-a treia reuniuni ministeriale a forumului de conducere pentru sechestrarea carbonului (Carbon Sequestration Leadership Forum sau CSLF) care a avut loc la Londra pe 13 octombrie, Comisia Europeană și lideri din 22 de țări ale lumii au studiat cele mai bune modalități de captare și stocare a carbonuluil  (CSC). Captarea și stocarea carbonului constă într-o tehnologie care permite reducerea emisiilor rezultând din arderea combustibililor fosili de către marii emițători (cum ar fi centralele electrice care utilizează cărbune sau gaz și siderurgia) utilizând captarea de CO 2 și stocarea subterană. Diminuarea costurilor noilor tehnologii va permite CSC să exploateze pe deplin potențialul său de reducere a emisiilor și să furnizeze o energie durabilă, sigură și competitivă.

        «Autoritățile publice trebuie să continue să încurajeze dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor CSC dacă vrem să luptăm cu succes împotriva schimbărilor climatice. Cu toate acestea, este timpul, de asemenea, ca sectorul privat să investească în mod semnificativ în acest domeniu pentru ca proiectele demonstrative să fie comercializate și pentru ca tehnologiile CSC să atingă nivelul de fezabilitate economică» a declarat dnul Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie.

        Forumul a adoptat o declarație ministerială privind susținerea proiectului, schimbul de cunoștințe, consolidarea capacităților și alte priorități ale CSLF. Activitățile forumului se vor înscrie în cadrul general al acțiunilor pentru energie și climă, care cuprinde procesul de punere în aplicare a Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice.
Uniunea Europeană a elaborat un pachet cuprinzător de inițiative legislative, financiare și industriale concepute în timpul inițiativelor succesive aprobate de către Consiliu din decembrie.

        În primul rând, directiva CSC oferă un cadru care să contribuie în mod semnificativ la asigurarea încrederii opiniei publice în instalațiile CSC și care oferă certitudine juridică pentru operatori. Apoi, tratamentul emisiilor și al CSC în cadrul ajutoarelor de stat pentru protecția mediului a fost clarificată în contextul schemei de comercializare a cotelor de emisii europene. În cele din urmă, proiectele demonstrative sunt finanțate la înălțime cu1,05 miliarde de euro provenind din planul european pentru relansarea economică. Evaluarea propunerilor de proiect în temeiul acestui instrument este în curs de desfășurare. Mai mult decât atât, 300 de milioane de cote de emisii în cadrul sistemului european de comercilizare a cotelor formează o a doua sursă de finanțare pentru proiecte. Aceste cote vor avea o valoare monetară bazată pe costul de carbon; acestea vor putea fi, prin urmare scoase la licitație de către statele membre pe piața de carbon din UE.

        Pe plan industrial, Comisia se pregătește să creeze o rețea de proiecte de pionieri europeni care participă la proiecte de demonstrație CSC la scară largă. Inițiativa industrială europeană privind CSC completează imaginea. Obiectivul acesteia este de a asigura dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor cum ar fi CSC pentru reducerea semnificativă a emisiilor de CO 2 rezultate din producerea de energie electrică în Europa.

Forumul de conducere pentru sechestrarea carbonului

        Forumul de conducere pentru sechestrarea carbonului este o inițiativă internațională în domeniul schimbărilor climatice axată pe dezvoltarea de tehnologii îmbunătățite și rentabile pentru separarea și stocarea de dioxid de carbon (CO 2 ), transportul și stocarea sa în condiții de siguranță pe termen lung.


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Schimbare climatică