Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
21.12.2016 - Bilanț pozitiv al Președinției slovace
ED Targoviste

Reprezentanța Comisiei Europene în România a organizat, în 15 decembrie, o conferință de presă de bilanț al Președinției slovace a Uniunii Europene, avându-l ca invitat pe Excelența Sa domnul Jan Gabor, ambasador al Slovaciei la București.

"Proiectul european nu se construiește doar la Bruxelles, ci și pe plan local, prin cooperarea dintre statele membre. Cu cât această cooperare este mai eficientă și susținută, cu atât Uniunea Europeană devine mai puternică", a declarat în intervenția sa de deschidere ES dl. Jan Gabor, precizând că Președinția UE i-a dat ocazia să întărească și relațiile bilaterale cu România.

"Important este să ascultăm ce ne spun cetățenii, cu fiecare vot pe care-l dau, astfel încât să construim Uniunea pe care o așteaptă de la noi. Pentru aceasta, avem nevoie, în același timp, de o viziune strategică pe termen lung și de capacitatea de a răspunde în timp real la crize", a subliniat, la rândul său, d-na Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.

De calitatea negociatorilor săi, de sprijinul acordat de guvern și de societatea civilă programului său și de implicarea activă a fiecărui cetățean depinde atât succesul unei Președinții a Consiliului UE, cât și, mult mai important, drumul pe care îl va urma Uniunea Europeană în următorii ani. Aceasta este principala concluzie a dezbaterii pe tema experienței Slovaciei la cârma Uniunii Europene. De asemenea, a fost subliniată importanța pregătirii temeinice pentru îndeplinirea acestui rol, astfel încât programul stabilit să fie îndeplinit în totalitate și cu cât mai mari beneficii pentru cetățeanul european.

În timpul dezbaterii au fost trecute în revistă momentele principale care au punctat perioada Președinției, cum ar fi summitul de la Bratislava, lansarea Corpului european de solidaritate, înființarea Pazei europene de coastă și frontieră, punerea în aplicare a Planului de investiții și relansarea economică în Europa și, nu în ultimul rând, concentrarea pe o creștere sustenabilă care să aducă beneficii tuturor cetățenilor europeni.

Context

Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre UE la fiecare 6 luni. În cursul acestei perioade, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul acestuia.

România va deține Președinția rotativă a Consiliului UE în perioada ianuarie-iunie 2019.

Persoană de contact pentru presă:

Iulia Badea-Gueritée, ofițer de presă, Reprezentanța Comisiei Europene, tel. +40-21-2035486

Pagini utile

Pagina dedicată Președinției Consiliului UE

Pagina Președinției olandeze (ianuarie-iunie 2016)

Pagina Președinției slovace (iulie-decembrie 2016)

Pagina Președinției malteze (ianuarie-iunie 2017


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană