Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
11 iulie 2014 a însemnat pentru Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Târgoviște o nouă zi, dar cu tematică diferită pentru activitățile desfășurate în cadrul evenimentelor găzduite de grădiniței de vară, coordonată de doamna director Sorina Husar. De această dată a fost vorba de o oră de informare europeană dedicată celor mai mici cetățeni europeni cu tema Noi știm să economisim energia!, acțiune ce a fost derulată în colaborare cu Centrul EUROPE DIRECT. Coordonatorul centrului, Vlăduț Andreescu, a fost primit cu căldură de către preșcolarii dornici să afle cât mai multe noutăți și care, la rândul lor, au împărtășit cu acesta cunoștințele dobândite până acum. Au povestit invitatului că au primit premiul II pe județul Dâmbovița la concursul de reciclare RoRec, datorită efortului depus de a strânge cât mai multe aparate electro-casnice, acumulatori și multe alte obiecte reciclabile.
Micii cursanți au fost receptivi și s-au arătat foarte interesați de materialele prezentate, învățând lucruri noi despre Europa, prietenie, și despre economisirea energiei. Activitatea s-a finalizat printr-o expoziție de pictură realizată de copii, care va fi expusă și la sediul centrului EUROPE DIRECT în spațiile alocate de Biblioteca Județeană “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște unde vă invităm de pe acum.