Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Alin Kalo are 37 de ani şi conduce o franciză a băncii olandeze ING la Constanţa. De METP a auzit prima dată din buletinul informativ publicat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. După ce a parcurs cu succes etapa de selecţie, care a inclus un interviu şi prezentarea unui plan de afaceri, la Bruxelles, Kalo a ajuns la Beijing în aprilie 2008, când a început METP 2. Principalul motiv pentru care s-a alăturat METP 2 a fost posibilitatea de a-şi extinde reţeaua profesională şi de a dobândi cunoştinţe despre cultura de afaceri din China: "Dată fiind experienţa mea de afaceri, m-am aşteptat să construiesc relaţii durabile cu potenţiali parteneri. Acest potenţial de construire de relaţii şi cunoştinţele mele lingvistice m-au făcut să urmez programul de 10 luni".
În opinia lui Kalo, unul dintre principalele beneficii ale METP a fost că a avut şansa să interacţioneze cu specialişti din diverse culturi, referindu-se atât la managerii chinezi pe care i-a cunoscut în cadrul sesiunilor de instruire interculturale de la începutul programului, cât şi la alţi participanţi METP, recrutaţi din diverse ţări din Uniunea Europeană. Alin Kalo a trăit experienţa METP fără să fi avut cunoştinţe de limba chineză. Acum, după şapte luni de lecţii intensive de limbă chineză, cunoaşte bine limba, poate să înţeleagă şi să comunice eficient cu partenerii săi de afaceri. Kalo crede că sejurul în China a avut nenumărate părţi bune: "Eu cred că în China, străin fiind, sunt foarte multe lucruri noi care ţi se întâmplă în fiecare zi. Pentru mine, cel mai bun lucru a fost să intru în contact cu oameni din toată lumea". Alin consideră, de asemenea, că ce a învăţat din contactul direct cu cultura de afaceri chineză reprezintă o experienţă profundă, esenţială pentru succesul afacerilor în China. După părerea lui, principala diferenţă între companiile chineze şi cele europene este că "în companiile chineze, accentul este pus pe cooperare, pe când noi, în vest, punem accent pe competiţie". |
După ce a terminat programul, s-a întors să lucreze la franciza ING din România. Dar pe lângă asta, METP şi relaţiile pe care şi le-a făcut pe parcursul programului s-au dovedit a fi valoroase pentru cariera sa viitoare: pornind de la planul de afaceri pe care l-a creat ca să candideze pentru program, şi-a deschis o companie de comerţ internaţional şi face afaceri cu manageri din Europa şi din China, pe care i-a cunoscut prin METP. Alin Kalo e convins că experienţa METP îi va aduce numeroase oportunităţi de afaceri.
Pagini Utilehttp://ec.europa.eu/romania/eu_you/tenders_grants/index_ro.htm