Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
09.05.2017 - Comisarul Corina Crețu, prezentă la lansarea campaniei „Succesul e... molipsitor”
ED Targoviste

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting™ Group - www.fonduri-structurale.ro au lansat luni, 8 mai 2017, în prezența comisarului european pentru politica regională, doamna Corina Creţu, cea de-a doua ediție a campaniei „Succesul e...MOLIPSITOR!”, parte a Caravanei Fondurilor Structurale.

În cadrul evenimentului, comisarul european Corina Crețu a extras câștigătorul concursului de lecții învățate „Pățanii. Povețe. Proiecte îndrăznețe”: Alice Dinculescu din Constanța.

Cu ocazia evenimentului de astăzi, s-a dat astfel startul unui nou proces de descoperire și împărtășire a bunelor practici și a impactului generat de proiectele finanțate din fondurile europene în România. Derulată pentru prima dată în anul 2014, această iniţiativă a strâns laolaltă proiecte și promotori de proiecte ce au transformat România și au arătat efectul pozitiv și transformator al fondurilor europene asupra oamenilor și comunităților.

Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Noi știm că nu există localitate sau țară sau regiune care să nu aibă rezultate vizibile in proiecte cu finantare europeana. Numai în România în cei 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană s-au creat 51.000 locuri de muncă datorită fondurilor europene”.

„Există sute, mii, poate chiar zeci de mii de povești emoționante , povești care sunt motorul ce ne face și ne-a făcut să inițiem și să derulăm campania din 2014 și s-o continuăm în acest an”, a subliniat Dragoș Jaliu, partener Structural Consulting™ Group-www.fonduri-structurale.ro.

Ediția din 2017 a campaniei „Succesul e...MOLIPSITOR!” este realizată în parteneriat cu BCR și Banca Transilvania, acestora alăturându-li-se Egghead Advertising și Asociația Centrul pentru o Societate Durabilă și va cuprinde 8 conferințe regionale de descoperire a succesului, Gala Fondurilor Structurale – ediția a II-a și „Let’s Talk Impact” – materiale de prezentare, într-un format „user-friendly”, a impactului utilizării fondurilor europene în perioada 2007-2013 la nivelul României.

Conferințele vor fi organizate după următorul calendar orientativr:

  • 23 mai 2017 – conferința dedicată regiunii București-Ilfov,
  • 7 iunie 2017 – conferința dedicată regiunii Vest,
  • 13 iunie 2017 – conferința dedicată regiunii Sud Muntenia,
  • 4 iulie 2017 – conferința dedicată regiunii Centru,
  • 14/15 septembrie 2017 – conferința dedicată regiunii Nord-Vest,
  • 3/4 octombrie 2017 – conferința dedicată regiunii Sud Vest Oltenia,
  • 16/17 octombrie 2017 – conferința dedicată regiunii Sud-Est,
  • 2/3 noiembrie 2017 – conferința dedicată regiunii Nord-Est.

Pe 15 decembrie 2017 va avea loc la București, cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale. În cadrul Galei vor fi apreciate și premiate proiecte finanţate din fonduri europene (dar și din surse alternative) care au generat impact și au adus valoare adăugată şi care pot avea efect multiplicator prin „puterea exemplului”.

Gala va cuprinde 8 secțiuni:

  • Bucuroși de oaspeți – vor fi premiate proiectele de dezvoltare și promovare a turismului;
  • Școala face omul OM – vor fi premiate proiecte care vizează formarea profesională, educația pe tot parcursul vieții și adaptarea la cerințele pieței muncii;
  • Infrastructura...pe catwalk! – vor fi premiate proiecte de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurii din mediul urban sau rural;âSchuman-ul european în Poiana lui Iocan! – premiem proiecte în domeniul agriculturii și pescuitului, care valorifică resursele satului românesc pentru a-l face mai puţin „ca la ţară”.
  • Prâslea cel voinic în țara finanțărilor – vor fi premiate proiecte de valoare mică, dar cu impact mare, finanţate din surse „alternative” fondurilor structurale
  • Cu impact INCLUS! – vor fi premiate structuri de economie socială înființate sau dezvoltate cu ajutorul fondurilor structurale
  • Start-up deștept – vor fi premiate start-up-uri pornite de antreprenori cu chef de treabă, hotărâți și fără frică de birocrație care au știut să valorifice la timp oportunitățile de formare antreprenorială și de finanțare
  • Finanțatori la scară mică pentru impact la scară mare – vor fi premiate proiecte ale organizațiilor care și-au asumat rolul de finanțator pentru crearea și dezvoltarea de structuri de economie socială și de start-up-uri.

Persoane de contact pentru presă:

Iulia BADEA-GUERITÉE, Ofițer de presă, Reprezentanța Comisiei Europene în România, telefon: +4021.203.54.00,

Dragoș JALIU, Partener, Structural Consulting™ Group-www.fonduri-structurale.ro, telefon: +40722.20.20.37.


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană