Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE FlagPUBLICAŢII
Publicatii 2017
Publicatii 2016
Publicatii 2015
Publicatii 2014
Publicatii 2013 Publicatii 2012 Publicatii 2011 Publicatii 2010 Publicatii 2009
UE Flag NOUTAŢI UE
Eroare de flux RSS
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
10.02.2018 - 27 milioane euro pentru linia electrică Cernavodă-Stâlpu
ED Targoviste

O subvenție de peste 27 de milioane euro va fi alocată în sprijinul construirii unei noi linii electrice interne de 400 kV între localitățile Cernavodă și Stâlpu, din România. Investiția va contribui la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea în rețea a energiei eoliene produse pe litoralul Mării Negre. Acesta este unul dintre cele 17 proiecte din domeniul energiei electrice și gazelor selectate de Comisia Europeană și aprobate pentru finanțare în data de 25 ianuarie. Volumul total de fonduri alocate acestora se ridică la 873 milioane de euro.

25/01/2018

Vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea energiei, Maroš Šefčovič, a declarat: „Am demonstrat încă o dată că solidaritatea și cooperarea sunt profitabile și că Uniunea energiei este pe cale să devină o realitate cu un impact tangibil pe teren. Este vorba de proiecte cu beneficii transfrontaliere majore și, prin aplicarea acestora, vom consolida reziliența energetică a statelor membre ale UE. Mecanismul pentru interconectarea Europei a demonstrat încă o dată o valoare adăugată imensă în ceea ce privește modernizarea economiei europene.”

Din cele 17 proiecte selectate pentru finanțare la nivel european, opt sunt în sectorul energiei electrice (beneficiind de un sprijin din partea UE în valoare de 680 de milioane euro) și nouă în sectorul gazelor naturale (având un sprijin din partea UE în valoare de 193 de milioane euro). Patru dintre proiecte se referă la lucrări de construcții și 13 la studii.

Finanțarea UE pentru proiectele selectate este asigurată de Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), programul european de sprijin financiar pentru infrastructura transeuropeană.

Context

În cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei, a fost alocată o sumă totală de 5 miliarde de euro infrastructurii energetice transeuropene pentru perioada 2014-2020. Pentru a fi eligibilă pentru finanțare, o propunere trebuie să se refere la „un proiect de interes comun (PIC)”. Când vor fi finalizate, proiectele vor aduce beneficii semnificative pentru cel puțin două state membre, vor crește securitatea aprovizionării cu energie, vor contribui la integrarea pieței și la intensificarea concurenței, precum și la reducerea emisiilor de CO2. Lista PIC este actualizată la fiecare doi ani, cea mai recentă fiind publicată de Comisie în noiembrie 2017.

Mecanismul pentru interconectarea Europei (Energie) a acordat deja 647 de milioane de euro unui număr de 34 de proiecte în 2014, 366 de milioane de euro pentru 35 de proiecte în 2015 și 707 milioane de euro pentru 27 de proiecte în 2016.

Persoane de contact pentru presă:

Anna-Kaisa ITKONEN (+32 2 29 56186)

Nicole BOCKSTALLER (+32 2 295 25 89)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Lista tuturor proiectelor care beneficiază de sprijin din partea UE în temeiul actualei cereri

Prezentare generală a proiectelor finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei — Energie în perioada 2014-2016

Lista curentă a „proiectelor de interes comun”

Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA)


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană