Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Târgoviște derulează în anul școlar 2019-2020, proiectul educațional "STEP by STEP, spre EUropa!" în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, proiect care are ca scop promovarea gândirii și a valorilor europene prin diverse activităţi educative, implicând preşcolari, cadre didactice, specialişti din alte domenii; valorificarea educaţiei cetăţeniei europene în grădiniţă prin intermediul activităţilor bazate pe curriculumul pentru educație timpurie, în spiritul respectului faţă de diversitate; educaţia pentru cetăţenie democratică, multiculturală prin cunoaşterea aspectelor social-economice şi culturale din țările membre UE. Coordonatorii acestui proiect educațional sunt director prof. Dăscălescu Tinica, prof. Popescu Florina și Vlăduț Andreescu – manager EDIC Târgoviște.
Prima activitate din cadrul acestui proiect, ,,Călătorie prin Europa”, s-a derulat în data de 15 noiembrie 2019 cu copiii grupei mare și s-a constituit într-o activitate de informare a preșcolarilor despre aspecte referitoare la Uniunea Europeană (prezentarea hărţii cu ţările care aparțin UE; prezentarea unui filmuleţ cu imagini reprezentative din aceste ţări, jocuri interactive prin care cei mai mici cetățeni europeni au putut să identifice simboluri ale țărilor membre UE). Toți participanții au fost premiați cu materiale informative.