Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE FlagPUBLICAŢII
Publicatii 2018
Publicatii 2017
Publicatii 2016
Publicatii 2015
Publicatii 2014
Publicatii 2013 Publicatii 2012 Publicatii 2011 Publicatii 2010 Publicatii 2009
UE Flag NOUTAŢI UE
-
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
21.09.2022 - Aniversarea a 35 de ani de existență a programului Erasmus
ED Targoviste

Aniversarea a 35 de ani de existență a programului Erasmus

 

Pentru a marca cea de a 35-a aniversare a programului emblematic Erasmus+, vicepreședintele Margaritis Schinas și comisarul Mariya Gabriel s-au întâlnit marți, 20 septembrie 2022, cu 35 de participanți actuali și foști participanți la programul Erasmus+, precum și cu reprezentanți ai echipei fondatoare a programului. Evenimentul a onorat realizările programului, în cadrul căruia au participat 13 milioane de persoane de la crearea sa în 1987.

Înaintea evenimentului, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Erasmus+ este o poveste de succes de 35 de ani care a oferit oportunități transformatoare pentru milioane de persoane. Nu mi-aș putea imagina un exemplu mai bun și mai convingător pentru ceea ce înseamnă în mod concret „modul de viață european”. Aștept cu interes dialogul cu participanții cu privire la experiențele lor și cu fondatorii programului care au plantat semințele pentru acest mare program în urmă cu mai mult de trei decenii.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Erasmus+ este o autentică reușită europeană. Cifrele vorbesc de la sine: până în prezent, aproape 13 milioane de participanți au fost în măsură să învețe, să lucreze sau să se formeze în străinătate. În fiecare an, peste 600 000 de europeni profită de oportunitățile oferite de Erasmus+. Și toți au o părere unanimă: programul le-a schimbat viața. De la crearea sa în 1987, Erasmus+ a contribuit la formarea unor noi generații de europeni educați, formați și angajați, conectați dincolo de frontiere. Iar acest lucru este cu adevărat un motiv de sărbătoare.”  

Fiecare participant va face schimb de experiențe personale și va discuta despre realizările și provocările programului emblematic al UE pentru educație, formare, tineret și sport.

De-a lungul anilor, au fost aduse modificări substanțiale programului Erasmus+; acesta a fost în permanență modernizat, extins și deschis țărilor care nu făceau parte din el în primii ani. Începând cu doar 3 000 de studenți, programul oferă în prezent oportunități de cooperare și mobilitate în educația școlară pentru elevi și profesori, în educația și formarea profesională, în învățământul superior și în educația adulților, precum și proiecte pentru ucenici, tineri, lucrători de tineret și chiar (începând din 2023) antrenori sportivi. Această extindere din punct de vedere geografic și sectorial a avut ca rezultat, în ciuda situației sanitare nefavorabile, atingerea unui nivel de peste 615 000 de mobilități în 2021. În 2014, numele s-a schimbat în Erasmus+ pentru a marca extinderea programului la toate domeniile educației, precum și la tineret și sport. Erasmus+ creează oportunități pentru toate vârstele de a descoperi alte țări prin intermediul unei game largi de organizații participante.

Provocările au fost transformate în oportunități, întrucât Erasmus+ a fost adaptat pentru a răspunde rapid la pandemia de COVID-19 prin norme și proceduri simplificate pentru o mai bună adaptare la mobilitate și prin două cereri extraordinare de propuneri pentru a sprijini pregătirea pentru educația digitală și competențele creative.

În urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, programul Erasmus+ a asigurat cea mai mare flexibilitate posibilă în punerea în aplicare a proiectelor cu scopul de a oferi sprijin cursanților și personalului didactic ucrainean.

Ediția actuală a programului Erasmus+ 2021-2027 marchează integrarea DiscoverEU în program. Datorită acestei schimbări și datorită finanțării excepționale acordate în contextul Anului european al tineretului 2022, în 2022 sunt puse la dispoziție 70 000 de bilete de călătorie. DiscoverEU este deschis tinerilor în vârstă de 18 ani și oferă posibilitatea de a descoperi Europa prin experiențe de călătorie și de învățare. Următoarea rundă de înscrieri va începe la 11 octombrie și este acum deschisă candidaților din UE și din toate țările participante la programul Erasmus+, și anume Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

Telespectatorii sunt invitați să vizioneze discuția la 20 septembrie în direct pe site-ul Erasmus+ și pe platformele de comunicare socială. Aceștia vor putea, de asemenea, să participe și să contribuie la dezbatere online.

Context

Erasmus + a fost creat în 1987, oferind oportunități de mobilitate în scop educațional pentru doar 3000 de studenți. De atunci, aproximativ 13 milioane de persoane au participat la programul Erasmus+.

Pentru perioada 2021-2027, Erasmus+ dispune de un buget estimat de 26,2 miliarde EUR, care aproape s-a dublat în comparație cu programul precedent (2014-2020) și, în plus, este completat cu aproximativ 2,2 miliarde EUR din Instrumentul de cooperare externă al UE.  

Proiectele de mobilitate și cooperare Erasmus+ sprijină dubla tranziție verde și digitală, contribuind în același timp la promovarea cetățeniei active și la o mai mare participare la viața democratică.  Incluziunea rămâne o prioritate de bază a programului, pentru a permite unui număr mai mare de persoane să învețe și să participe la proiecte transnaționale, dar și pentru a se adresa unui număr tot mai mare de persoane cu mai puține oportunități.

Pentru informații suplimentare

Programul Erasmus+

Cea de-a 35-a aniversare

Fișa descriptivă a programului Erasmus+

Inițiativa DiscoverEU | Portalul european pentru tineret (europa.eu)

Anul european al tineretului 2022

Detalii

Data publicării

19 septembrie 2022

Date de contact

Nume

Sonya GOSPODINOVA

Email

sonya.gospodinova@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 296 69 53

Nume

Flore BOUTIER

Email

flore.boutier1@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 296 60 43


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană