Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Pactul ecologic european
19.11.2017 - Roman, candidat la premiul "Frunza verde/ Green Leaf"
ED Targoviste

Municipiul Roman se numără printre cele 15 orașe intrate în competiția pentru premiul "Frunza verde europeană/European Green Leaf", acordat localităților cu o populație între 20.000 și 100.000 de locuitori, cu rezultate bune în domeniul politicii de mediu ce pune accent pe creșterea economică "verde" și crearea de noi locuri de muncă. Cele mai ambițioase proiecte pe această temă (maximum două) vor fi premiate cu 75.000 de euro fiecare, câștigătorii urmând să fie anunțați în iunie 2018. În cadrul aceleiași initiative, va fi desemnată și câștigătoarea titlului de Capitală verde a Europei, pentru care concurează 13 orașe din întreaga Europă.

Comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, a declarat: "În ultimul deceniu, inițiativa a devenit un simbol de mândrie pentru orașele europene. Le ajută să-și etaleze și chiar să-și accelereze proiectele de mediu. Orașele se află în prima linie a eforturilor de a crea un viitor mai verde. Ceea ce ne arată ultimii 10 ani este faptul că localitățile ce au devenit Capitale verzi sau au primit premiul "Frunza verde europeană" sunt cele ce fac ca această linie să se deplaseze mereu înainte. Mult noroc - și vă mulțumesc - tuturor celor care concurează anul acesta."

Celelalte orașe care concurează pentru premiul "Frunza verde europeană" 2019 sunt: Mechelen (Belgia), Gabrovo (Bulgaria), Strovolos (Cipru), Pärnu (Estonia), Joensuu (Finlanda), Avignon (Franța), Delitzsch (Germania), Serres (Grecia), Valmiera (Letonia), Tauragė (Lituania), Horst aan de Maas (Olanda), Santarém (Portugalia), Cornellà de Llobregat (Spania) și Nagykőrös (Ungaria).

În ceea ce privește titlul de Capitală verde 2020, orașele care au intrat în competiție sunt: Gent (Belgia), Ostrava (Cehia), Tallinn (Estonia), Lahti (Finlanda), Reykjavík (Islanda), Prato (Italia), Aberdeen (Marea Britanie), Wrocław (Polonia), Guimarães și Lisabona (Portugalia), Sevilla (Spania), Bursa (Turcia) și Budapesta (Ungaria). Câștigătorul titlului va primi și un premiu în valoare de 350 de mii de euro.

În total, 28 de orașe au intrat oficial în cele două competiții, un număr record până în prezent.

Doisprezece experți independenți, recunoscuți pe plan internațional, vor realiza evaluarea tehnică a proiectelor înscrise. Lista scurtă va fi anunțată în luna aprilie 2018, atunci când orașele finaliste vor susține o prezentare în fața unui juriu internațional. În luna iunie, un oraș va primi titlul de "Capitala verde a Europei", iar unui număr maxim de două orașe li se va acorda premiul "Frunza verde europeană".

Context

Ediția inaugurală a competiției pentru premiul "Frunza verde europeană" a avut loc în 2015 și a fost câștigată de Mollet del Vallès, din Spania, și Torres Vedras, din Portugalia. Galway, din Irlanda a câștigat anul acesta, iar în 2018 premiul le va reveni localităților Leuven, din Belgia, și Växjö, din Suedia.

Competiția pentru titlul de "Capitala verde a Europei" a fost lansată în 2010. Zece orașe au primit până în prezent acest titlu, și anume, în ordine cronologică: Stockholm (Suedia), Hamburg (Germania), Vitoria-Gasteiz (Spania), Nantes (Franța), Copenhaga (Danemarca), Bristol (Marea Britanie), Ljubljana (Slovenia), Essen (Germania), Nijmegen (Olanda) și Oslo (Norvegia).

Pagini utile

Comunicat de presă integral (în limba engleză)

Premiul "Frunza verde europeană" 2019

Competiția "Capitala verde a Europei", ediția 2020

Contul de Twitter dedicat competiției "Capitala verde a Europei"(link is external)

Pagina de Facebook dedicată competiției "Capitala verde a Europei"


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Pactul ecologic european