Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Potrivit Regulamentului General 1083/2006, data limită de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari în perioada 2007-2013 este 31 decembrie 2015. În cazul în care un proiect nu este încheiat până la 31 decembrie 2015, autoritățile naționale pot finaliza lucrările cu fonduri naționale în 2016, înainte de depunerea documentelor de închidere a programului.
O altă opțiune, tot conform Regulamentului General, este aceea de fazare a proiectului, prin extinderea finanțării acestuia pe parcursul a două perioade de programare: faza 1 este finanțată în cadrul perioadei 2007-2013 şi faza 2, în cadrul exerciţiului bugetar 2014-2020.
Proiectul Autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca parte a Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 km de autostradă care leagă cele două orașe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 de milioane de euro din Fondul de Coeziune.
Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. Lotul 3, de aproximativ 22 de kilometri, este cel unde au fost identificate fisuri în structura de drum.
Lucrările de reconstrucţie sau de consolidare vor trebui să fie finanțate de la bugetul de stat, iar autoritățile române au obligația de a se asigura că întreaga autostradă este finalizată și funcțională înainte de trimiterea documentelor de închidere a programului, termenul limită fiind martie 2017.
Persoană de contact:
Sophie DUPIN de SAINT-CYR
Atașat de presă
+32 2 295 6169