Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE FlagPUBLICAŢII
Publicatii 2016
Publicatii 2015
Publicatii 2014
Publicatii 2013 Publicatii 2012 Publicatii 2011 Publicatii 2010 Publicatii 2009
UE Flag NOUTAŢI UE
Eroare de flux RSS
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
28.06.2016 - Declarație de presă privind referendumul din Regatul Unit
ED Targoviste

Președintele Parlamentului European Martin Schulz, președintele Consiliului European Donald Tusk și prim-ministrul Mark Rutte în numele Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, s-au întâlnit în această dimineață, la Bruxelles, la invitația președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker. Ei au discutat despre rezultatul referendumului organizat în Regatul Unit și au făcut o declarație de presă comună, al cărui text este disponibil integral în continuare.

„În cadrul unui proces liber și democratic, poporul britanic și-a exprimat dorința de a ieși din Uniunea Europeană. Regretăm această decizie, însă o respectăm. 
Această situație este fără precedent, însă suntem uniți în răspunsul nostru. Vom rămâne fermi și vom susține valorile de bază ale UE de promovare a păcii și a bunăstării popoarelor sale. Uniunea celor 27 de state membre va continua. Uniunea este cadrul viitorului nostru politic comun. Suntem uniți de istorie, de geografie și de interese comune și ne vom clădi cooperarea pe aceste elemente. Împreună, vom aborda provocările comune de generare a creșterii economice, de sporire a prosperității și de asigurare a unui mediu sigur pentru cetățeni. Instituțiile își vor îndeplini pe deplin rolul ce le revine în acest sens.

Așteptăm acum ca Guvernul Regatului Unit să pună în aplicare această decizie a poporului britanic cât mai curând posibil, indiferent cât de dificil poate fi un asemenea proces. Orice întârziere ar prelungi în mod nejustificat starea de incertitudine. Dispunem de normele necesare pentru ca acest proces să se desfășoare în mod ordonat. Articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede procedura care trebuie urmată în cazul în care un stat membru decide să iasă din Uniunea Europeană. Suntem pregătiți să lansăm rapid negocierile cu Regatul Unit cu privire la termenii și condițiile retragerii sale din Uniunea Europeană. Până la încheierea procesului de negociere, Regatul Unit rămâne membru al Uniunii Europene, revenindu-i toate drepturile și obligațiile ce rezultă din acest statut. Conform tratatelor pe care Regatul Unit le-a ratificat, dreptul UE se aplică în continuare pe deplin Regatului Unit și în Regatul Unit până când acesta nu va mai fi stat membru. 
Așa cum s-a stabilit, documentul intitulat „O nouă înțelegere pentru Regatul Unit în cadrul Uniunii Europene”, convenit în cadrul Consiliului European din 18-19 februarie 2016, nu va mai intra în vigoare și nu va mai exista. Nu va exista o renegociere. 
În ceea ce privește Regatul Unit, sperăm ca în viitor acesta să fie un partener apropiat al Uniunii Europene. Așteptăm ca Regatul Unit să își formuleze propunerile în acest sens. Orice acord ce va fi încheiat cu Regatul Unit în calitate de țară terță va trebui să reflecte interesele ambelor părți și să fie echilibrat din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor pe care le prevede.”

Persoane de contact pentru presă: 
Margaritis SCHINAS (+ 32 2 296 05 24)
Mina ANDREEVA (+32 2 299 13 82)
Alexander WINTERSTEIN (+32 2 299 32 65)
Întrebări din partea publicului larg: 
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email.

Pagini Utile


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană