Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
11.06.2018 - Consumul de tutun continuă să fie o amenințare la adresa societății noastre
ED Targoviste

Cu ocazia Zilei mondiale fără tutun (31 mai), comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis a declarat următoarele:

Consumul de tutun rămâne cauza individuală cu cel mai mare impact asupra bolilor cronice și asupra deceselor evitabile din UE. Statisticile privind decesele înregistrate în UE cauzate de cancerul pulmonar, care este cel mai puternic asociat cu fumatul, arată că, în 2015, au existat 273 400 de decese cauzate doar de cancerul pulmonar, 273 400 dintre acestea fiind în plus. Cineva și-a pierdut copilul, părintele, fratele, sora sau un prieten. Cancerul pulmonar determină o cincime din mortalitatea totală cauzată de cancer. În plus, tutunul este un factor de risc major și pentru multe alte forme de cancer, precum și pentru alte boli majore, cum ar fi bolile cardiovasculare.

Sunt foarte îngrijorat de faptul că rata fumatului în UE a stagnat la valoarea de 26 % din 2014. Mult mai îngrijorător este faptul că, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, rata a crescut de la 25 % în 2014 la 29 % în 2017. Fiind afectat în mod direct de pierderea unor persoane dragi care au căzut pradă consumului de tutun, sunt profund tulburat de statisticile referitoare la tinerii fumători. Este necesar să inversăm această tendință. Unul dintre obiectivele principale ale noii Directive privind produsele din tutun, care a devenit pe deplin aplicabilă în UE în urmă cu doi ani, este de a face produsele din tutun mai puțin atractive pentru tineri. Totuși, popularitatea în creștere a noilor produse, cum ar fi țigaretele electronice, în rândul generației tinere mă îngrijorează foarte mult.

Acestea fiind spuse, am luat măsuri importante în direcția unei mai bune protejări a sănătății cetățenilor noștri de consumul produselor din tutun, în special prin punerea în aplicare a Directivei privind produsele din tutun (DPT), precum și a Directivei privind publicitatea pentru produsele din tutun. De asemenea, în acest an a fost atins un obiectiv important în 6 mai, zi în care sistemul de urmărire și trasare al UE a intrat în vigoare, UE devenind astfel prima jurisdicție din lume care a pus în aplicare cadrul juridic vizând combaterea comerțului ilicit cu tutun. Pe lângă această realizare, în mai 2020 intră în vigoare interzicerea țigaretelor mentolate. În plus, la sfârșitul anului trecut am lansat Acțiunea comună privind controlul tutunului(link is external), prin care se alocă aproape 2 milioane EUR pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare DPT în următorii trei ani. Organizațiile neguvernamentale pot juca și ele un rol important în acest sens, motiv pentru care în luna aprilie a acestui an am lansat Premiul UE în domeniul sănătății pentru ONG-uri, pentru a evidenția inițiativele excepționale ale ONG-urilor internaționale, europene, naționale și regionale care au contribuit în mod semnificativ la prevenirea consumului de tutun în UE. Termenul pentru depunerea candidaturilor este 15 iunie 2018, urmând ca premiul să-l acord în luna noiembrie a acestui an.

În calitate de medic, m-am confruntat în mod nemijlocit cu consecințele devastatoare pe care consumul de tutun le are asupra sănătății și sunt în măsură să realizez cât este de important ca problema să fie atacată din toate unghiurile. Trebuie să ne intensificăm cu toții eforturile pentru a informa, educa și proteja cetățenii noștri de efectele dăunătoare ale tutunului.

 

Pagini utile

Politica în domeniul combaterii fumatului

Normele privitoare la produsele din tutun

Urmăriți-ne pe Twitter:@V_Andriukaitis(link is external) @EU_Health


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană