Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
17.09.2018 - 87 milioane de euro - finanțare europeană pentru fermierii români
ED Targoviste

Fondul European de Investiții (FEI) a selectat patru bănci din România în cadrul primului acord de finanțare în domeniul agricol din România. Cele patru bănci - Banca Comercială Română, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank vor acorda finanțări în valoare de peste 150 milioane de euro, din care 87 milioane de euro de la bugetul Uniunii Europene, pentru peste 1.300 de fermieri și întreprinzători din mediul rural.

Cu această ocazie, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: "Accesul la creditare este esențial pentru ca agricultorii să-și modernizeze și să-și dezvolte afacerile în domeniul agricol. Investind pentru a-și face fermele mai competitive și mai eficiente, fermierii își pot îmbunătăți perspectivele de afaceri. Felicit FEI pentru această inițiativă și aștept cu nerăbdare să văd modul în care fermierii români și întreprinzătorii din mediul rural vor profita din plin de această finanțare".

Reprezentantul Guvernului României, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, a declarat: ”După semnarea primului Acord de Finanțare cu FEI pentru sprijinirea fermierilor și a antreprenorilor din zona rurală, mă bucur să văd că această inițiativă prinde contur, fiind pusă în practică prin semnarea acordurilor cu băncile care vor acorda credite finanțate din PNDR. Instrumentul financiar se va adresa inclusiv unor categorii de beneficiari cu un risc mai ridicat de creditare, cum ar fi fermele mici sau tinerii fermieri iar costurile de finanțare vor fi reduse. Având patru intermediari financiari selectați, beneficiarii noștri pot acum să acceseze împrumuturi în condiții mai favorabile, care țin cont de nevoile de finanțare specifice acestui sector de activitate. Felicit reprezentanții FEI și intermediarii financiari care au participat în procesul de selecție și îi încurajez pe fermierii din România să profite de acest instrument dedicat lor.”

Referitor la semnarea acordurilor operaționale, Secretarul General al FEI, Maria Leander, a declarat: "Suntem încântați să alegem primele patru bănci care să acorde finanțare de peste 150 de milioane de euro în cadrul primului acord în domeniul agricol sprijinit de UE în România. Suntem convinși că împreună cu aceste bănci vom putea crea mai multe oportunități pentru fermierii români, în special pentru fermele mici, pentru a-și extinde producția și pentru a spori competitivitatea sectorului în România".

Context

FEI și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au semnat anul trecut acordul de finanțare pentru susținerea fermierilor locali din România, iar aceste patru bănci sunt primele care vor oferi finanțare antreprenorilor locali. Acordul face parte din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și este finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). În conformitate cu obiectivele politicii agricole ale Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene – DG AGRI și ale Guvernului României, acordul va sprijini cheltuielile de capital ale fermelor mici, ale exploatațiilor agricole precum și cofinanțarea proiectelor selectate pentru grant în cadrul PNDR.

Despre FEI

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa principală este de a sprijini microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii din Europa (IMM-uri), ajutându-le să acceseze finanțarea. FEI creează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii economice și ocupării forței de muncă. Mai multe informații despre activitatea FEI pot fi găsite aici http://www.eif.org/what_we_do/index.htm(link is external).

Persoane de contact pentru presă:

Daniel Rosario - Tél .: +32 229 56 185,

Clémence Robin - Tél .: +32 229 52509


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană