Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană au ajuns, în 10 decembrie, la un acord politic pentru adoptarea Legii privind securitatea cibernetică. Statele membre vor fi sprijinite mai bine în combaterea amenințărilor și atacurilor cibernetice, iar consumatorii vor beneficia de servicii online și dispozitive cu securitate sporită.
Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei și comisar responsabil cu piața unică digitală, a declarat: „În mediul digital, oamenii și întreprinderile trebuie să se simtă în siguranță; doar în acest mod vor putea profita pe deplin de economia digitală a Europei. Încrederea și securitatea sunt fundamentale pentru buna funcționare a pieței unice digitale. Acordul din această seară privind certificarea cuprinzătoare pentru produsele de securitate cibernetică și o Agenție UE pentru Securitate Cibernetică mai puternică reprezintă încă un pas în direcția finalizării acesteia.”
Propusă în 2017 ca parte a unui set amplu de măsuri, Legea privind securitatea cibernetică include:
Astfel, Agenția UE pentru Securitate Cibernetică va sprijini statele membre să reacționeze în mod eficace la atacurile cibernetice și va fi un centru independent de expertiză.
Printre beneficii pot fi enumerate:
Etapele următoare
În urma acordului politic din această seară, noul regulament va trebui să fie aprobat în mod formal de Parlamentul European și de Consiliul UE. Ulterior, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare imediat, deschizând astfel calea pentru producerea sistemelor europene de certificare și pentru începerea funcționării Agenției UE pentru Securitate Cibernetică, ENISA, pe baza acestui mandat specific și permanent.
Context
Legea privind securitatea cibernetică a fost propusă ca parte a pachetului privind securitatea cibernetică, adoptat la 13 septembrie 2017 și este una dintre prioritățile strategiei privind piața unică digitală.
Pagini utile
Fișă informativă referitoare la pachetul de măsuri privind securitatea cibernetică
Fișă informativă privind ENISA și cadrul UE pentru certificarea de securitate cibernetică
Toate documentele referitoare la pachet
Persoane de contact pentru presă:
Nathalie VANDYSTADT (+32 2 296 70 83)
Joseph WALDSTEIN (+ 32 2 29 56184)
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email