Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
09.03.2019 - Protecția consulară: Comisia îndeamnă ROMÂNIA și AUSTRIA să pună în aplicare legislația UE în materie de protecție consulară și închide un caz împotriva GRECIEI
ED Targoviste

Comisia a decis să trimită avize motivate Austriei și României pentru neîndeplinirea obligației de a pune în aplicare normele UE în materie de protecție consulară [Directiva (UE) 2015/637 a Consiliului].

Cetățenii UE au dreptul de a solicita ajutor din partea ambasadei sau a consulatului altei țări din UE dacă se află în situația de a avea nevoie de consiliere sau asistență într-o țară din afara UE unde nu există o ambasadă sau un consulat al propriei lor țări. Directiva stabilește norme cu privire la situațiile și modalitățile prin care cetățenii UE aflați într-o țară din afara UE au dreptul de a solicita asistență din partea ambasadelor sau consulatelor altor state membre ale UE, cu privire la modul în care statele membre ale UE ar trebui să își coordoneze asistența și să acopere costurile aferente. În aprilie 2015, statele membre au convenit să transpună directiva în legislația națională până la 1 mai 2018. Deoarece Austria și România nu au transpus normele UE în legislația națională, Comisia a trimis autorităților respective, în iulie 2018, scrisori de punere în întârziere. Ambele țări au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile corespunzătoare; în caz contrar, cazurile pot fi înaintate Curții de Justiție a UE. În același timp, Comisia își închide cazul împotriva Greciei.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în martie, grupate pe domenii de politică, includ 69 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 66 avize motivate și cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 103 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații privind procedura UE în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Pagini utile:

Comunicat de presă integral

Persoane de contact pentru presă 

  • Christian Wigand – tel.: +32 229 62253
  • Melanie Voin - tel.: +32 229 58659

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email.


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană