Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
01.07.2021 - Certificatul digital al UE privind COVID intră în vigoare în UE
ED Targoviste

Astăzi, 1 iulie, intră în vigoare Regulamentul referitor la certificatul digital al UE privind COVID, ceea ce înseamnă că cetăţenilor și rezidenților UE le vor putea fi eliberate de acum aceste certificate.

Certificatele digitale ale UE privind COVID vor putea fi, de asemenea, verificate în întreaga UE. 21 de state membre, precum și Norvegia, Islanda și Liechtenstein începuseră deja să emită certificate înainte de termenul prevăzut astăzi, iar cinci state membre ale UE încep să emită de astăzi astfel de certificate.

Lucrările Comisiei referitoare la certificatul digital al UE privind COVID au fost conduse de comisarul Didier Reynders, în strânsă cooperare cu vicepreședinții Vera Jourová și Margaritis Schinas, precum și cu comisarii Thierry Breton, Stella Kyriakides și Ylva Johansson.

Salutând intrarea în vigoare a certificatului digital al UE privind COVID, președinta Ursula von der Leyen a declarat:

„Uniunea Europeană își respectă angajamentele asumate față de cetățenii săi. Certificatul digital european privind COVID este un simbol al unei Europe deschise și sigure, care se deschide cu prudență, punând pe primul loc protecția sănătății cetățenilor noștri.

În luna martie, am promis că vom dispune de un sistem la nivelul întregii UE care să faciliteze libera circulație în condiții de siguranță pe teritoriul UE înainte să înceapă vacanța de vară. Acum putem confirma că sistemul certificatului digital al UE privind COVID este operațional.

Marea majoritate a statelor membre ale UE sunt deja conectate la sistem și sunt pregătite să emită și să verifice certificatele. Au fost deja generate peste 200 de milioane de certificate.

Îi ajutăm pe europeni să își recâștige libertatea pe care o prețuiesc atât de mult.”

Certificatul digital al UE privind COVID

Scopul certificatului digital al UE privind COVID este să faciliteze libera circulație în condiții de siguranță în UE în timpul pandemiei de COVID-19. Toți cetățenii europeni au dreptul la liberă circulație chiar și dacă nu dețin un astfel de certificat, însă acesta va facilita călătoriile, permițându-le deținătorilor săi să fie exceptați de la restricții precum carantina.

Certificatul digital al UE privind COVID va fi accesibil tuturor și:

·       atestă vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19;

·       este gratuit și disponibil în toate limbile UE;

·       este disponibil în format electronic și pe suport de hârtie;

·       este securizat și conține un cod QR semnat digital.

În temeiul noilor norme, statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat digital al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protejarea sănătății publice.

În plus, Comisia s-a angajat să mobilizeze 100 de milioane EUR în cadrul Instrumentului de sprijin de urgență pentru a ajuta statele membre să furnizeze teste la prețuri accesibile.

Context

La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație a cetățenilor, în condiții de siguranță, pe teritoriul UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu. La 1 iunie, a devenit operațional pilonul tehnic al sistemelor, și anume portalul UE, care permite verificarea elementelor de securitate pe care le conțin codurile QR. Conectarea în timp real la portal a tuturor celor 30 de țări membre ale UE și SEE s-a realizat în termenul stabilit, și anume 1 iulie. De la 1 iunie, primele state membre au început să emită certificate; în total, 21 de state membre ale UE au emis certificate înainte de termenul oficial de 1 iulie.

În urma semnării sale oficiale la 14 iunie, regulamentul a fost publicat la 15 iunie. Regulamentul intră în vigoare astăzi,1 iulie. Pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, regulamentul prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru emiterea certificatelor.

Informații suplimentare

Site web

Fișă informativă

Întrebări și răspunsuri (actualizare)

Noi materiale video

Material video de prezentare a certificatului digital al UE privind COVID

Re-open EU


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană