Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
24.10.2019 - Femei în funcții de conducere: Comisia Juncker își depășește obiectivul de 40%
ED Targoviste

Comisia Europeană a depășit obiectivul stabilit de președintele Jean-Claude Juncker în 2014, care s-a angajat la momentul respectiv ca, până la sfârșitul mandatului său, 40 % din cadrele de conducere de nivel mediu și superior ale Comisiei să fie femei.

Potrivit celor mai recente date, în prezent, 41 % din posturile de conducere de la toate nivelurile sunt ocupate de femei, față de 30 % la începutul mandatului Comisiei, ceea ce reprezintă o creștere de 37 %. Această cifră este chiar mai ridicată în ceea ce privește personalul de conducere de nivel mediu sau șefii de unitate, care reprezintă segmentul cu cel mai mare număr de membri ai personalului aflați în funcții de conducere din cadrul Comisiei. În prezent, 42 % dintre aceștia sunt femei, față de 31 % la începutul mandatului Comisiei Juncker. Aceste rezultate plasează Comisia în rândul administrațiilor publice din întreaga lume cu cea mai mare pondere a femeilor în posturi de conducere.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Egalitatea în toate formele sale este o valoare fundamentală a Uniunii Europene. Încă din prima zi a mandatului Comisiei Juncker, m-am angajat să oglindesc acest principiu în instituția pe care o conduc și am promis o creștere a participării femeilor în funcțiile de conducere de nivel mediu și superior, stabilind obiectivul de 40 % până la 1 noiembrie 2019. Astăzi, sunt mândru că ne-am depășit obiectivul. Sunt mândru de tot ceea ce am făcut pentru a ajunge aici. Dar trebuie să avansăm și mai mult în această direcție. Egalitatea înseamnă egalitate, nici mai mult, nici mai puțin.”

Günther H. Oettinger, comisarul responsabil pentru buget și resurse umane, a declarat: „Cercetarea arată că organizațiile în care există diversitate de gen obțin rezultate mai bune. Sunt foarte mândru că în Comisia Europeană peste 40 % din posturile noastre de conducere sunt ocupate deja de femei. Grație acestei repartizări, există o diversitate a punctelor de vedere în cadrul discuțiilor și al deciziilor pe care le luăm în beneficiul celor 500 de milioane de cetățeni ai UE.”

Progresele cele mai impresionante au fost realizate chiar la vârful organizației, femeile reprezentând în prezent 38 % din totalul directorilor generali, în comparație cu 14 % la începutul mandatului, ceea ce înseamnă o creștere de 170 %. Femeile dețin în prezent 40 % din posturile de directori generali adjuncți, față de 8 % în noiembrie 2014, ceea ce reprezintă o creștere de 400 %.

În plus față de angajamentul ferm asumat la cel mai înalt nivel politic, progresele înregistrate sunt rezultatul unei serii de măsuri pe care Comisia le-a instituit de la începutul mandatului său:

  • Obiective individuale pentru toate departamentele Comisiei în privința numirii pentru prima dată într-un post de șef de unitate;
  • Eforturi depuse în vederea identificării, a dezvoltării și a sprijinirii talentului femeilor, sesiuni de formare specifice, activități de îndrumare și orientare profesională;
  • În cadrul Strategiei privind diversitatea și incluziunea adoptată în vara anului 2017, programe specifice de gestionare și de sprijinire a rețelelor femeilor, care vizează atât rețelele existente, cât și pe cele noi.

Aceasta face parte din agenda mai amplă a Comisiei privind egalitatea de gen. Planul de acțiune 2018-2019 pentru combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați prevede, printre alte inițiative, acțiuni de eliminare a plafonului de sticlă prin finanțarea de proiecte vizând îmbunătățirea echilibrului de gen în întreprinderi la toate nivelurile de conducere, precum și prin încurajarea guvernelor și a partenerilor sociali să îmbunătățească echilibrul de gen în cadrul procesului decizional.

ANEXĂ 

Nivelul de conducere

1 noiembrie 2014

1 mai 2017

16 octombrie 2019

Directori generali

14 %

26 %

38 %

Directori generali adjuncți

8 %

32 %

40 %

Directori

32 %

35 %

36 %

Total personal de conducere de nivel superior

27 %

33 %

37 %

Personal de conducere de nivel mediu

31 %

35 %

42 %

Total

30 %

35 %

41 %

 Pentru informații suplimentare

Strategia privind diversitatea și incluziunea – comunicat de presă

Planul de acțiune pentru eliminarea diferenței de remunerare dintre femei și bărbați

Sondaj special Eurobarometru privind egalitatea de gen în UE

Persoane de contact pentru presă:

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană