Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
17.02.2022 - Omagiu adus curajului în jurnalism: s-a deschis perioada de depunere a candidaturilor pentru cea de a 30-a ediție a Premiului pentru Jurnalism „Lorenzo Natali”
ED Targoviste

Ieri, 15 februarie, s-a deschis perioada de depunere a candidaturilor pentru Premiul pentru Jurnalism „Lorenzo Natali” (#NataliPrize), decernat de Uniunea Europeană. 

 

Premiul, care se află anul acesta la cea de a 30-a ediție a sa, îi recompensează pe jurnaliștii care abordează în reportajele lor teme precum inegalitatea, sărăcia, clima, educația, migrația, ocuparea forței de muncă, mediul digital, asistența medicală, pacea, democrația și drepturile omului.

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a declarat: Premiul pentru Jurnalism „Lorenzo Natali” împlinește anul acesta 30 de ani de existență. Regresele democratice la care am asistat în timpul pandemiei, amenințările hibride, dezinformarea și restrângerea spațiului societății civile sunt fenomene îngrijorătoare, pe care jurnaliștii curajoși nu se tem să le abordeze. Astfel cum a demonstrat la Summitul pentru democrație din luna decembrie, UE este o susținătoare ferventă a libertăților fundamentale și a celor care apără aceste libertăți, asumându-și adeseori riscuri personale ridicate. Premiul pentru Jurnalism „Lorenzo Natali” este un simbol al sprijinului pe care îl arătăm față de cei care dau glas celor fără glas și care scot adevărul la lumină.

Condiții pentru depunerea candidaturilor

Jurnaliștii pot transmite reportajele cu care candidează în format scris, audio sau video la una dintre următoarele trei categorii:

·       Marele Premiu: pentru reportaje publicate de o instituție de presă cu sediul în una dintre țările partenere ale Uniunii Europene.

·       Premiul Europa: pentru reportaje publicate de o instituție de presă cu sediul în Uniunea Europeană.

·       Premiul pentru cel mai bun reportaj al unui tânăr jurnalist: pentru reportaje realizate de jurnaliști cu vârsta sub 30 de ani, publicate de o instituție de presă cu sediul în Uniunea Europeană sau într-una din țările sale partenere.

Reportajele trebuie trimise online în una dintre cele cinci limbi acceptate (engleză, franceză, spaniolă, portugheză sau germană). Candidaturile pot fi depuse începând de astăzi, 15 februarie, până la 31 martie 2022, ora 23:59, ora Europei Centrale (CET).

Selecția câștigătorilor

Un juriu format din jurnaliști de talie internațională și din specialiști în domeniul dezvoltării internaționale din întreaga lume va desemna câștigătorii pentru fiecare categorie. Fiecare câștigător va primi un premiu în valoare de 10 000 EUR. Câștigătorului la categoria „Cel mai bun reportaj al unui tânăr jurnalist” i se va oferi, de asemenea, șansa de a colabora cu un partener media.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul ceremoniei de decernare a Premiului pentru Jurnalism „Lorenzo Natali”, ce va avea loc cu ocazia evenimentului Zilele europene ale dezvoltării în perioada 14-15 iunie 2022.

Context

Premiul a fost numit astfel în cinstea lui Lorenzo Natali, fost comisar european pentru dezvoltare și apărător fervent al libertății de exprimare, al democrației și al drepturilor omului. Moștenirea sa spirituală a fost menținută vie în ultimele trei decenii prin premiul care îi poartă numele și care aduce un omagiu jurnaliștilor ale căror relatări pun în lumină provocările comune cu care ne confruntăm la scară planetară și insuflă voința de schimbare.

Premiul a fost decernat pentru prima dată de Comisia Europeană în 1992, în semn de recunoaștere a curajului și a excelenței în domeniul reportajelor privind dezvoltarea durabilă și favorabilă incluziunii.

Informații suplimentare

Depuneți-vă aici candidatura la Premiul pentru Jurnalism „Lorenzo Natali”, ediția 2022. 

Regulamentul concursului 

Întrebări frecvente 

info@nataliprize.eu

Date de contact: Ana PISONERO-HERNANDEZ

Email

ana.pisonero-hernandez@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 295 43 20

Gesine KNOLLE

Email

gesine.knolle@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 295 43 23


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană