Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
24.04.2018 - rEUnaissance: Luca Jahier, noul președinte al CESE, se angajează să revigoreze implicarea civică pentru o Europă durabilă
ED Targoviste
Luca Jahier, membru italian al Comitetului Economic și Social European (CESE), a devenit cel de-al 32-lea președinte al acestui organ al UE, care reprezintă societatea civilă organizată și pe care îl va conduce în următorii doi ani și jumătate. Cele două noi vicepreședinte vor fi Milena Angelova (Bulgaria) pentru buget și Isabel Caño Aguilar (Spania) pentru comunicare. 
 
Într-un discurs entuziast, ținut la 18 aprilie în cadrul sesiunii plenare a CESE care a marcat sfârşitul președinției dlui Georges Dassis și lansarea președinției sale, dl Jahier, noul președinte a prezentat cele patru priorități ale programului său: dezvoltarea durabilă, promovarea păcii, consolidarea rolului culturii și intenția de a face auzită vocea tinerilor din Europa. 
 
„Vă invit pe toți să vă alăturați angajamentului meu civic ferm pentru un viitor durabil în Europa. Vă invit să visați împreună cu mine la o Europă revitalizată și să lucrăm împreună pentru o a doua Renaștere europeană!”, a declarat dl Jahier în fața celor 350 de membri ai CESE, care, în urma numirii noului Birou, constituie un exemplu remarcabil în materie de egalitate de gen, multe funcții superioare fiind ocupate de femei. 
 
Europa – afectată încă de nivelul ridicat al sărăcie și de o criză nesoluționată a migrației, precum și de nivelul scăzut al încrederii în instituțiile democratice – ar avea de câștigat de pe urma unei ample revoluții umaniste și a unei transformări similare celei din perioada Renașterii, a adăugat dl Jahier, exprimându-și speranța că cele patru priorități ale sale „pentru o agendă unificatoare pentru viitor” ar putea da acestei „rEUnaissance” o șansă reală. 
 
Programul președintelui pune cel mai mare accent pe dezvoltarea durabilă, care ar trebui să stea la baza tuturor schimbărilor care vor contura Europa de mâine, cum ar fi a patra revoluție industrială, o economie circulară cu emisii reduse de carbon, provocările tot mai mari la adresa valorilor UE, amenințările la adresa păcii și stabilității la frontierele UE și multe altele. 
 
Inițiativele ascendente, la care ar urma să participe autoritățile locale și regionale, cetățenii și societatea civilă, vor avea un rol esențial în acest program pentru prosperitate economică, care trebuie să meargă mână în mână cu durabilitatea mediului și incluziunea socială.  
 
A doua prioritate a dlui Jahier este promovarea păcii, care nu vine de la sine, în contextul în care UE se confruntă cu o serie de provocări, cum ar fi Brexitul, tensiunile în creștere în Balcanii de Vest și răspândirea terorismului și a practicilor nedemocratice în unele state membre.  
 
A treia prioritate a noii președinții este consolidarea rolului culturii, pe care dl Jahier o consideră drept o forță de unificare și de mobilizare pentru o Europă care are un patrimoniu, o istorie și o serie de valori comune. „Cultura ne poate ajuta să depășim actuala criză sistemică, politică și de identitate în Europa și ne poate încuraja să visăm și să creăm noi perspective”, a subliniat dl Jahier. 
 
Ultima prioritate își propune să îi transforme pe tineri în principalii actori ai schimbării, acordându-le ponderea și posibilitățile de exprimare pe care le merită. 
 
Salutând activitatea predecesorului său, dl Dassis, în domenii importante, cum ar fi migrația, pilonul social și viitorul Europei, dl Jahier a declarat că va continua pe această cale și va urmări 
să consolideze în continuare rolul CESE în combaterea tendințelor populiste și naționaliste, care se răspândesc în multe state membre, precum și în stoparea restrângerii spațiului civic. 
 
El a afirmat că CESE va avea un rol activ în viitoarele „întâlniri strategice”, cum ar fi summitul UE privind viitorul Europei și procesul de consultare a cetățenilor, lansat de președintele Macron. De asemenea, Comitetul trebuie să își intensifice cooperarea cu alte instituții ale UE și dialogul cu societatea civilă în ansamblu, în toate țările UE. 
 
„Avem șansa de a da un nou impuls implicării societății civile europene. Pentru Europa de mâine, trebuie să dăm dovadă de curaj și să îndrăznim să ne imaginăm o lume nouă. Nu avem timp de pierdut; multe insuccese înregistrate de-a lungul istoriei pot fi rezumate în două cuvinte: prea târziu”, a conchis dl Jahier. 
 
În discursurile lor inaugurale, cele două vicepreședinte au vorbit despre importanța și valoarea activității CESE. 
 
„CESE are un rol esențial și unic de îndeplinit, fiind în măsură să prezinte o poziție echilibrată a partenerilor sociali și a societății civile organizate cu privire la modalitatea de a colabora mai eficient pentru a realiza o Europă mai unită și mai federală [...] Consider că motto-ul actual al Președinției bulgare a Consiliului Uniunii Europene – «Uniți suntem puternici» – este absolut relevant și trebuie asumat pe deplin”, a declarat dna Angelova, care va fi responsabilă cu bugetul CESE. 
 
Vicepreşedinta responsabilă cu comunicarea, dna Caño Aguilar a afirmat: „Suntem vocea lucrătorilor, a angajatorilor, a activiştilor, a voluntarilor, a consumatorilor, a persoanelor cu handicap, a fermierilor. Suntem liantul care a stat la baza Europei, jucăm același rol în prezent și vom continua să o facem și în viitor. Comitetul este adevăratul punct de plecare pentru dialog, puntea dintre instituțiile europene și mecanismul care ține totul în mișcare. În virtutea acestui fapt, trebuie să știm să ascultăm și să ne facem cunoscute punctele de vedere”. 
 
Informații generale 
 
 Luca Jahier (IT): preşedintele CESE, fost președinte al Grupului „Activităţi diverse” între anii 2011 și 2018 – pagina web a președintelui   Milena Angelova (BG): vicepreședintă a CESE, fostă vicepreședintă a Grupului „Angajatori” între anii 2010 și 2018 – pagina web a vicepreședintei (Buget)  Isabel Caño Aguilar (ES): vicepreședintă a CESE, fostă vicepreședintă a Observatorului dezvoltării durabile între anii 2013 și 2018, Grupul „Lucrători”– pagina web a vicepreședintei (Comunicare) 
 
 Organigrama (politică a) CESE 2018 - 2020 
 
 Spre deosebire de membrii CESE, care sunt aleși pentru un mandat de cinci ani, președintele și cei doi vicepreședinți sunt aleși din fiecare dintre cele trei grupuri („Angajatori”, „Lucrători” și „Activități diverse”), prin rotație, pentru un mandat de doi ani și jumătate. Ei sunt aleși cu majoritate simplă în cursul sesiunii inaugurale a Adunării, care, cu ocazia actualei reînnoiri la jumătatea mandatului, a avut loc la 18 aprilie. Ulterior alegerii sale, președintele și-a prezentat programul de lucru pentru durata mandatului. Președintele este responsabil pentru buna desfășurare a activităților Comitetului și este reprezentantul acestuia în relațiile cu alte instituții și organisme. Cei doi vicepreședinți, aleși dintre membrii celor două grupuri din care nu face parte președintele, sunt responsabili cu comunicarea și, respectiv, cu bugetul.  
 
 CESE este alcătuit din 350 de membri care provin din cele 28 de țări membre ale UE. Aceștia sunt desemnați de guvernele naționale și sunt confirmați în funcție de către Consiliul Uniunii Europene pentru o perioadă de cinci ani. Ei își desfășoară activitatea în mod independent, în interesul tuturor cetățenilor UE. Membrii Comitetului nu sunt oameni politici, ci angajatori, sindicaliști și reprezentanți ai unor grupuri diverse, ca, de exemplu, organizații ale fermierilor, ale consumatorilor sau de mediu, actori care provin din economia socială, din sectorul IMM-urilor ori al profesiilor liberale, dar și din asociații aflate în slujba persoanelor cu handicap sau din sectorul 
voluntariatului, promotori ai egalității dintre femei și bărbați, reprezentanți ai tinerilor, ai mediului universitar etc. 
 
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să luați legătura cu: 
 
Laura Lui - Unitatea Presă a CESE E-mail: press@eesc.europa.eu Tel.: + 32 2 546 9189 @EESC_PRESS 
 
VIDEO: Ce impact pozitiv are acțiunea CESE 


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană