Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
9 mai – Sărbătorim Ziua Europei la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, activitate realizată în parteneriat cu licee și biblioteci publice din județul Dâmbovița.
10 mai – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta să schimbi ceva! şi intitulată generic Democrația nu așteaptă! Ia atitudine acum! Activitatea va reuni elevi și cadre didactice care provin de la Școala Gimnazială Radu cel Mare Târgoviște, coordonator prof. Nicoleta DOAMNA.
11 - 12 mai – Participare în organizarea sesiunii de studii și comunicări cu tema Norme, valori și repere contemporane în societatea românească organizată în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Drept și Științe Administrative.
12 mai – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta să schimbi ceva! şi intitulată generic Democrația nu așteaptă! Ia atitudine acum! Activitatea va reuni elevi, studenți, cadre didactice și universitare și este desfășurată în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative – Punct de informare europeană - din cadrul Universității Valahia Târgoviște, coordonator decan Constanța MĂTUȘESCU.
16 mai – Ora de informare europeană cu tema Suntem cetățeni europeni la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște, coordonator voluntar Agnes SZABO.
19 mai – EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa…Puncte de informare europeană eveniment cu tema O Europă pregătită pentru era digitală. Activitatea va reuni bibliotecari şi cetăţeni din zona Găești și va avea loc Biblioteca Comunală Mogoșani – Punct de informare europeană, coordonator bibliotecar Vasilica IONESCU.
19 mai – Ora de informare europeană cu tema Economisirea prelungește viața PĂMÂNTULUI la Grădinița PP nr. 14 Târgoviște, coordonator prof. Livia Voica Anghelache.
23 mai – Ora de informare europeană cu tema Suntem cetățeni europeni la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște, coordonator voluntar Agnes SZABO.
26 mai – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta să schimbi ceva! şi intitulată generic Democrația nu așteaptă! Ia atitudine acum! Activitatea va reuni elevi, tineri și cadre didactice care provin de la școli și licee din orașul Titu și este desfășurată în parteneriat cu Biblioteca Orășenească Titu – Punct de informare europeană, coordonator bibliotecar Nicoleta GRIGORESCU.
La cerere organizăm ore de informare pe diferite teme europene în şcoli, licee, ONG-uri şi biblioteci publice.