Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
23.05.2022 - Parteneriate pentru inovarea regională: 63 de regiuni, șapte orașe și patru state membre selectate pentru acțiunea-pilot
ED Targoviste

La 17 mai, Comisia a anunțat cele 63 de regiuni, șapte orașe și patru state membre selectate în cadrul proiectului-pilot pentru Parteneriatele pentru inovare regională, o inițiativă elaborată împreună cu Comitetul Regiunilor. 

Participanții la acțiunea-pilot sunt deschiși să facă schimb de bune practici, precum și să dezvolte în comun și să testeze instrumente de mobilizare a mai multor surse de finanțare și politici și să conecteze programele regionale și naționale la inițiativele UE pentru transformarea verde și cea digitală.

Aceste parteneriate contribuie la noua Agendă de inovare pentru Europa, în care inovarea stimulează transformarea pentru sustenabilitate, conectând strategiile locale cu inițiativele de la nivelul UE.

Cererea de propuneri a atras o largă reprezentare a ecosistemului de inovare al UE, state membre precum Slovacia, care participă la nivel național, și o mare varietate de regiuni ale UE, cum ar fi Andaluzia, Azore, Hauts-de-France, Ostrobotnia, Podkarpackie, Egeea de Nord, Emilia Romagna și multe altele. Cererea de propuneri a declanșat, de asemenea, o colaborare și un proces de creare de rețele ascendente, reunind deja numeroși participanți ca parte a rețelelor multiregionale. Aceasta include, de exemplu, regiunea Mării Baltice, instrumentul pentru bioregiuni și un consorțiu extins „Cities 4.0” (Leuven, Bologna, Turku), la care participă, de asemenea, Eindhoven (NL), Espoo (FI) și Cluj-Napoca (RO).

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Putem clădi economii mai puternice, mai curate și societăți mai echitabile numai dacă inovarea se află în centrul agendei politice a UE. Dacă dorim să parcurgem cu succes dubla tranziție verde și digitală, avem nevoie de inovare în fiecare regiune și în fiecare țară, conectându-ne unii cu alții. Aceste parteneriate ne permit să construim punți pentru a facilita sinergiile dintre investiții și soluții inovatoare. Aștept cu interes să văd ideile și abordările inovatoare care vor rezulta din acestea.”

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat în legătură cu acest subiect: „Cooperarea și inovarea sunt ingrediente esențiale pentru dezvoltarea durabilă și rezilientă a regiunilor UE. Toate teritoriile au un potențial de inovare care trebuie exploatat, așadar m-am bucurat să văd un interes atât de ridicat arătat cererii de propuneri. Aștept cu nerăbdare rezultatele proiectului-pilot, cu speranța că va contribui la reducerea decalajului persistent dintre regiuni în materie de inovare, care limitează performanța UE în ansamblu.”

Președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, a adăugat: „Încurajând inovarea, consolidăm reziliența locală și îmbunătățim capacitatea comunităților noastre locale de a face față situațiilor de urgență, de a proteja cetățenii și de a sprijini economiile locale. În acest context, contăm pe colaborarea între comisarii Ferreira și Gabriel în ceea ce privește parteneriatele pentru inovare regională ca instrument-cheie pentru coordonarea tuturor fondurilor disponibile pentru a disemina inovarea pe teren, punând accentul pe creșterea eficienței energetice și a sustenabilității regiunilor, orașelor și satelor noastre.”

Protocolul operațional al parteneriatelor pentru inovarea regională

Participanții la proiectul-pilot vor explora noile parteneriate pentru inovare regională bazate pe „Protocolul operațional al parteneriatelor pentru inovarea regională”, un document de orientare inițială publicat astăzi de Centrul Comun de Cercetare.

Protocolul operațional propune o gamă largă de instrumente și mecanisme de guvernanță pentru a îmbunătăți coordonarea politicilor regionale, naționale și ale UE în materie de inovare pentru a pune în aplicare dubla tranziție verde și digitală a Europei și pentru a aborda decalajul în materie de inovare din UE. Un element central al abordării propuse este introducerea misiunilor locale de coordonare a acțiunilor în cadrul unei logici direcționale coerente, care să permită explorarea unor combinații ample de politici pentru inovarea la nivel de sistem.

În timpul acțiunii-pilot, participanții vor testa aceste instrumente de politică, creând în același timp în comun orientări operaționale. Protocolul operațional și acțiunea-pilot vor promova, de asemenea, bunele practici, vor facilita învățarea prin experimentare și vor sprijini administrațiile publice și ecosistemul mai larg. Acțiunea-pilot nu va avea un impact asupra actualului proces de programare a fondurilor pentru perioada 2021-2027.

Context

Parteneriatele își au originea în viitoarea nouă agendă de inovare pentru EuropaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, pentru a contribui la integrarea inițiativelor și a investițiilor la nivelul UE și la nivel național. Acesta este un efort care vizează în mod direct îmbunătățirea ecosistemelor de inovare, care reprezintă un domeniu esențial pentru stimularea performanței Europei în materie de inovare. Obiectivul principal este de a consolida interconectarea ecosistemelor regionale și locale de inovare și de a consolida lanțurile valorice durabile europene și sectoarele deep-tech.

Parteneriatele reprezintă o abordare complementară, care se bazează pe experiența pozitivă a strategiilor de specializare inteligentă. Specializarea inteligentă este o abordare localizată, izvorâtă din politica de coeziune a UE, care își propune să identifice domenii strategice de intervenție, bazându-se atât pe analiza punctelor forte și a potențialului economiei, cât și pe un proces de descoperire antreprenorială cu o largă implicare a părților interesate. Specializarea inteligentă se axează pe inovare și are un rol major în sprijinirea cercetării și inovării pentru a asigura o dezvoltare durabilă și rezilientă a tuturor regiunilor din Europa.

Teritoriile selectate vor participa fie individual, fie în cadrul a șase rețele diferite de regiuni și orașe din UE. În total, 23 de state membreCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• sunt reprezentate printre participanții la acțiunea-pilot. Cererea de exprimare a interesului a fost deschisă în perioada martie-aprilie 2022.

Pentru informații suplimentare

Parteneriate pentru inovarea regională – Platforma de specializare inteligentă

Site-ul web al Comisiei SEDEC a Comitetului European al RegiunilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• 

Protocolul operațional al parteneriatelor pentru inovarea regională

Harta participanților la cererea de propuneri

Detalii

Data publicării

17 mai 2022

Date de contact

Name

Johannes BAHRKE

Email

johannes.bahrke@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 295 86 15

Name

Célia DEJOND

Email

celia.dejond@ec.europa.eu

Phone number

+32 2 298 81 99


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană