Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
25.03.2024 - Comisia și comunitatea de cercetare elaborează orientări privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale generative în cercetare
ED Targoviste

Comisia și comunitatea de cercetare elaborează orientări privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale generative în cercetare.

 

Comisia a prezentat, în comun cu țările și cu părțile interesate din Spațiul european de cercetare, un set de orientări pentru a sprijini comunitatea europeană de cercetare în privința utilizării responsabile a inteligenței artificiale (IA) generative. Deși instrumentele de IA generativă oferă rapiditate și comoditate în producerea de texte, de imagini și de programe informatice, cercetătorii trebuie, de asemenea, să țină seama de limitările tehnologiei, inclusiv de potențialul de plagiat, de dezvăluirea de informații sensibile sau de prejudecățile inerente ale modelelor.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Ne reafirmăm angajamentul în favoarea unei inovări facilitate și impulsionate de IA. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a construi un ecosistem de IA înfloritor în Europa. Cu aceste orientări, încurajăm comunitatea de cercetare să utilizeze IA generativă pentru a contribui la energizarea activităților științifice din Europa și a aplicațiilor acestora, în beneficiul societății și pentru noi toți.”

Iliana Ivanova, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „IA generativă poate impulsiona foarte mult cercetarea, dar utilizarea sa necesită transparență și responsabilitate. Aceste orientări au scopul de a susține integritatea științifică și de a menține încrederea publicului în știință în contextul progreselor tehnologice rapide. Fac apel la comunitatea științifică să ni se alăture pentru a transforma aceste orientări în norme de referință pentru cercetarea europeană.”

Dată fiind răspândirea rapidă a utilizării acestei tehnologii în toate domeniile, inclusiv în domeniul științific, recomandările cuprinse în orientări abordează oportunități și provocări esențiale, pe baza principiilor privind integritatea cercetării, oferind îndrumare cercetătorilor, organizațiilor și finanțatorilor, pentru o abordare comună în întreaga Europă. Întrucât IA generativă evoluează în mod constant, aceste orientări vor fi actualizate pe baza feedback-ului primit regulat de la comunitatea științifică și de la părțile interesate, care își pot împărtăși opiniile aici.

Noul Regulament privind inteligența artificială al UE introduce, de asemenea, norme specifice pentru modelele de IA de uz general, inclusiv pentru modelele de IA generativă de mari dimensiuni. Aceste noi obligații vor asigura transparența de-a lungul lanțului valoric și vor fi operaționalizate prin coduri de practică. Noul Oficiu pentru IA va juca un rol esențial în punerea în aplicare a Regulamentului privind inteligența artificială, inclusiv în ceea ce privește normele pentru modelele de IA de uz general.

Pachetul privind inovarea în domeniul IA, lansat în ianuarie 2024, oferă sprijin financiar special pentru IA generativă și include, de asemenea, inițiative de atragere, de formare și de păstrare a specialiștilor în IA generativă.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați fișa informativă și știrea noastră.

Detalii

Data publicării

21 martie 2024

Date de contact

Johannes Bahrke

Nume

Johannes Bahrke

Număr de telefon

+32 2 295 86 15

Roberta Verbanac

Nume

Roberta Verbanac

Număr de telefon

+32 2 298 24 98


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană