Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, va efectua, în perioada 21-22 martie 2024, o vizită oficială în județele Cluj și Satu Mare.
În cursul vizitei oficiale, înaltul oficial va discuta despre rolul inovației digitale în modelarea unui viitor sustenabil pentru transporturi, cu accent pe startup-urile românești, dar și despre coridoarele solidarității și soluțiile de facilitare a traficului la frontiera Ucraina-UE, inclusiv prin investiții în infrastructură.
Joi, 21 martie, doamna comisar Adina Vălean se va afla în Cluj Napoca, unde va deschide Cluj Innovation Days (CID), cu tema "Inovații digitale pentru un viitor sustenabil și sigur”. Ulterior, înaltul oficial va susține un briefing de presă on the record împreună cu domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj, la hotelul Radisson Blu.
Vineri, 22 martie, doamna comisar Adina Vălean se va afla în județul Satu Mare, unde va vizita punctele de trecere a frontierei de la Tarna Mare, Halmeu și Petea, alături de autoritățile din zonă. La Halmeu, comisara Vălean va face declarații de presă și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor.
Agenda desfășurată a vizitei:
Joi, 21 martie 2024
· 9.30 – participare la deschiderea oficială a conferinței Cluj Innovation Days
· 10.05 – briefing de presă (Adresă: Hotelul Radisson Blu, Aleea Stadionului 1, Cluj-Napoca)
· 11.00 – întâlnire cu reprezentanți ai startup-urilor românești din domeniul IT&C (deschisă presei)
Vineri 22 martie 2024
· 09.30 – vizită la punctul de trecere a frontierei Tarna Mare
· 10.45 – vizită la punctul de trecere a frontierei Halmeu
· Vizita va fi urmată de declarații de presă susținute de doamna comisar Adina
Vălean
· 12.25 – vizită la punctul de trecere a frontierei Petea
Pentru participarea la evenimentele de presă din data de 21 și 22 martie, rugăm reprezentanții mass-media să confirme prezența printr-un email către iulia.costea@ec.europa.eu (tel. 0743 206 960), până cel târziu miercuri, 20 martie.
Menționăm că locurile disponibile sunt limitate și vor fi acordate în ordinea confirmărilor.
Briefing-ul și vizitele la punctele de trecere a frontierei prezintă oportunități foto/video.
Data publicării
18 martie 2024
Autor
Nume
Iulia Costea
Organizație
Reprezentanța Comisiei Europene în România
Număr de telefon
0743 206 960