Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Cererea anuală de propuneri pentru măsuri de informare privind politica de coeziune a UE (IMREG) se află acum în cel de al șaptelea an, cea mai recentă cerere de propuneri fiind publicată la 11 octombrie 2023.
Cu un buget de 7 milioane EUR, plătit sub formă de granturi de până la 300 000 EUR pentru organizații sau consorții, campaniile finanțate durează 12 luni și vizează sensibilizarea cu privire la politica de coeziune și la modalitățile prin care aceasta îmbunătățește viața cetățenilor UE.
Având garanția independenței editoriale, câștigătorii granturilor desfășoară activități menite să faciliteze o dezbatere mai informată cu privire la prioritățile viitoare ale UE și la modul în care ar trebui utilizată finanțarea și cu ce rezultate. Până în prezent, peste 150 de organizații au primit granturi care au permis ca activitățile lor de comunicare să ajungă la milioane de persoane prin intermediul presei, al televiziunii și al radioului, al evenimentelor, precum și al platformelor online din 25 de state membre.
În cazul în care considerați că organizația dumneavoastră are competențele și ideile necesare pentru a ajunge la un public și pentru a comunica beneficiile politicii de coeziune într-un mod informativ și atractiv, vă puteți înscrie la linkul de mai jos până la data de 9 ianuarie 2024, ora 18.00 (ora României).