Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
23.02.2024 - Reuniunea extraordinară a miniștrilor transporturilor din G7 salută operațiunea maritimă a UE de protejare a securității maritime în Marea Roșie
ED Targoviste

La 20 februarie, miniștrii transporturilor din G7 au condamnat cu fermitate atacurile comise de rebelii Houthi împotriva navelor comerciale și ale forțelor navale în Marea Roșie și în Golful Aden.

 

Miniștrii au subliniat că aceste acțiuni încalcă dreptul internațional, pun în pericol vieți nevinovate și amenință drepturile și libertățile de navigație. Ei au salutat operațiunea maritimă a UE „Aspides”, lansată luni, evidențiind importanța critică a securității maritime și a drepturilor și libertăților de navigație pentru asigurarea circulației neîntrerupte a produselor esențiale la nivel mondial. 

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Coordonarea sporită și schimbul de informații în timp util sunt esențiale pentru protejarea coridoarelor maritime, deoarece acestea reprezintă coloana vertebrală a lanțurilor de aprovizionare europene și mondiale. Prin operațiunea maritimă a UE Aspides și prin cooperarea strânsă din cadrul G7, luăm măsuri concrete pentru a facilita fluiditatea fluxurilor de transport de mărfuri și pentru a asigura siguranța navigatorilor și a navelor pe care lucrează aceștia.” 

Miniștrii au menționat că atacurile comise de rebelii Houthi asupra navelor comerciale au perturbat în mod semnificativ libertatea de navigație și reprezintă o amenințare gravă la adresa securității și a siguranței navelor din regiune. Ca urmare, mai multe nave și-au deviat rutele, ceea ce a dus la creșterea duratei și costurilor de transport, precum și la sporirea perturbărilor lanțurilor de aprovizionare globale. 

Declarația comună a fost adoptată în cadrul unei reuniuni extraordinare a miniștrilor transporturilor din G7, ocazie cu care comisarul Vălean s-a alăturat omologilor săi din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii pentru a discuta situația din Marea Roșie.  

Detalii

Data publicării

20 februarie 2024

Date de contact

JAHNZ Adalbert

Nume

JAHNZ Adalbert

E-mail

adalbert.jahnz@ec.europa.eu

ALMERGE RUCKERT Deborah

Nume

ALMERGE RUCKERT Deborah

E-mail

deborah.almerge-ruckert@ec.europa.eu


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană