Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană a aprobat la 3 noiembrie adăugarea produsului românesc din carne de porc afumată „Salinate de Turda” în registrul indicațiilor geografice protejate (IGP).
Sursă imagine: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
„Salinate de Turda” desemnează un produs afumat și uscat din carne de porc, obținut din ceafă, cotlet, piept și pulpă de porc, care sunt sărate în saramură naturală („mărătoare”) combinată cu un amestec de condimente, zaharuri și culturi lactice, maturate timp de 5-7 zile, afumate cu lemn de esență tare și supuse apoi unui proces de maturare-uscare timp de 20-28 de zile.
Această nouă denumire va fi adăugată în lista celor 1 661 de produse alimentare care sunt deja protejate. Lista tuturor indicațiilor geografice protejate poate fi găsită în baza de date eAmbrosia. Mai multe informații sunt disponibile online pe pagina privind Sistemele de calitate și pe portalul nostru GIView.
Data publicării
3 noiembrie 2023
Nume
Anca Păduraru
Număr de telefon
+40722763764