Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Cetăţenie europeană
09.09.2023 - Ziua Europeană a Limbilor 2023
ED Targoviste

Vă invităm să sărbătoriți Ziua Europeană a Limbilor împreună cu noi!

 

Începând din 2001, Consiliul Europei și Comisia Europeană sărbătoresc în fiecare an, pe data de 26 septembrie, Ziua Europeană a Limbilor.

Ziua Europeană a Limbilor are ca scop să aducă în atenția publicului marea varietate lingvistică din Europa, să promoveze patrimoniul cultural și diversitatea lingvistică, să încurajeze oamenii de orice vârstă să învețe limbi străine, precum și să promoveze profesia de traducător, de interpret și alte profesii legate de domeniul lingvistic.

Vă invităm să sărbătoriți Ziua Europeană a Limbilor împreună cu noi!

Pe 26 septembrie, între orele 13.00 și 15.00 (ora României), va avea loc conferința online organizată la nivel central, intitulată „Predarea competențelor lingvistice – un element esențial al spațiului european al educației”. Linkul pentru webstreaming și informații suplimentare se găsesc pe pagina dedicată evenimentului.

De asemenea, reprezentanții Direcției Generale Traduceri în statele membre (Antenele DGT), care activează în cadrul Reprezentanțelor Comisiei Europene, organizează în fiecare an numeroase evenimente, concursuri online, concursuri la radio, ateliere de traducere, târguri și cafenele lingvistice, expoziții itinerante de carte – în întreaga UE.

Unele dintre evenimentele organizate de Antenele DGT și de Reprezentanțele Comisiei Europene din alte state membre ale UE vor fi online, așadar puteți participa și dvs. dacă știți limba respectivă. Lista tuturor evenimentelor ZEL organizate anul acesta în statele membre se găsește pe pagina dedicată Zilei Europene a LimbilorEN•••.

Pe lângă acestea, colegii interpreți din cadrul Direcției Generale Interpretare a Comisiei Europene organizează cu această ocazie, pe 26 septembrie între orele 16.30-18.30 (ora României), cea de a cincea ediție a Cafenelei Virtuale KCI. Linkul pentru conectare și detalii suplimentare vor fi publicate în curând pe pagina dedicată evenimentuluiRO•••.

În România va avea loc, în primul rând, concursul online LinguaTest, deschis publicului, care va debuta pe 20 septembrie și se va încheia pe 30 septembrie. Testați-vă cunoștințele lingvistice și de cultură generală și ați putea câștiga marele premiu sau unul dintre cele trei premii suplimentare.

Între timp, vă invităm să descoperiți limbile oficiale ale UE în broșura interactivă „Limbile străine, un pas mai departeRO•••”.

Pe 20 și pe 26 septembrie, la Casa Europa, Antena DGT și Reprezentanța Comisiei Europene în România vor organiza două evenimente în colaborare cu Asociația DaDeCe, cu Agenția Națională Erasmus+ și cu Asociația A.C.T.O.R., la care vor participa clase de elevi invitate din mediul urban și rural. Aceste două evenimente nu sunt deschise publicului.

De asemenea, în perioada 25-30 septembrie vor avea loc o serie de evenimente organizate de centre Europe DirectRO••• din țară. Pentru detalii legate de program și de participare, adresați-vă centrelor ED respective. Propunerile acestora sunt:

·       ED Iași - cafeneaua lingvistică „Vorbește-mi despre tine!”, în cadrul căreia elevii de liceu vor face cunoștință cu tineri din alte țări care au ales să facă voluntariat în România prin Corpul European de Solidaritate sau care au ales să studieze în țara noastră datorită mobilităților Erasmus+ (în parteneriat cu Institut français de Roumanie à Iași,  Asociația SUPER TINERI, Erasmus Student Network – ESN Iași).

·       ED Bacău - concursul județean de traducere în ștafetă „Found in Translation”, care urmărește să implice mai multe variante de limbi studiate de liceenii cărora li se adresează.

·       ED Vâlcea - prezentare interactivă pentru elevi de gimnaziu și de liceu, folosind metode non-formale. În aceeași zi se vor deschide și cursurile de limba engleză pentru adulți.

·       ED Galați – „Parle-moi! - un voyage virtuel à travers l'Europe”/ „Călătorie lingvistică prin Europa”, un proiect organizat în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați. Acest proiect urmărește favorizarea multilingvismului și a înțelegerii interculturale, precum și promovarea bogăției diversității culturale și lingvistice a Europei și menținerea și cultivarea ei.

·       ED Buzău – în parteneriat cu Școala Generală nr. 11 Buzău, se va organiza o sesiune de prezentări în limba engleză susținute de elevi, tema fiind un viitor durabil, în legătură cu Pactul verde europeanRO•••. De asemenea, se va organiza o conferință cu tema „Importanța studierii/ învățării limbilor străine în context european”, strâns legată de Anul European al Competențelor 2023RO•••. Pe lângă acestea, vor mai avea loc și alte manifestări, precum o paradă a costumelor și a steagurilor țărilor membre ale UE, un concurs de pictură pe tricouri și o sesiune de discurs liber „Foreign languages and my future”.

·       ED București – concursul de oratorie „Let's Talk European!”

·       ED Bistrița-Năsăud - împreună cu Europe Direct Kaiserslautern (Germania), se va organiza evenimentul EuroPubQuiz, sub forma unui concurs privind istoria și politicile Uniunii Europene. Evenimentul public se va desfășura în același timp, cu interacțiune directă online Bistrița-Kaiserslautern, și va urmări să implice cetățenii în discuții privind Uniunea Europeană.

·       ED Oradea – concurs „Guess the Language”, destinat grupurilor de elevi.

_______________________________

Linkuri utile:

Ziua Europeană a Limbilor – Direcția Generală Traduceri a Comisiei EuropeneEN•••

Ziua Europeană a Limbilor – Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei

Urmăriți-ne pe platformele de comunicare socială și descoperiți activitățile noastre în domeniul multilingvismului și al traducerilor:

·       Twitter

·       Instagram

·       Facebook

·       YouTube

·       Alte rețele socialeEN•••


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Cetăţenie europeană