Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia lansează cererea de propuneri din 2023 a Fondului pentru inovare, cu un buget record de 4 miliarde EUR, pentru a sprijini implementarea tehnologiilor de decarbonizare inovatoare.
Cererea de propuneri este finanțată din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), subliniind importanța stabilirii prețului carbonului pentru tranziția verde. Comisia a majorat fondurile totale disponibile și a dublat bugetul alocat proiectelor de producție de tehnologii curate în comparație cu cererea anterioară. Sunt disponibile 1,4 miliarde EUR pentru consolidarea capacității de producție industrială, a poziției de lider tehnologic și a rezilienței lanțului de aprovizionare în Europa.
Promotorii de proiecte pot solicita granturi în cadrul a cinci teme cu cerințe distincte în materie de buget și cheltuieli de capital (CAPEX):
· Decarbonizare generală (la scară largă) - 1,7 miliarde EUR disponibile pentru proiecte cu CAPEX de peste 100 de milioane EUR
· Decarbonizare generală (la scară medie) - 500 de milioane EUR disponibile pentru proiecte cu CAPEX între 20 de milioane EUR și 100 de milioane EUR
· Decarbonizare generală (la scară mică) - 200 de milioane EUR disponibile pentru proiecte cu CAPEX între 2,5 milioane EUR și 20 de milioane EUR
· Producția de tehnologii curate – 1,4 miliarde EUR disponibile pentru proiecte cu CAPEX de peste 2,5 milioane EUR axate pe fabricarea de componente pentru energia din surse regenerabile, stocarea energiei, pompe de căldură și producția de hidrogen
· Proiecte-pilot – 200 de milioane EUR disponibile pentru proiecte cu CAPEX de peste 2,5 milioane EUR axate pe decarbonizarea profundă.
Proiectele vor fi evaluate în funcție de potențialul lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de gradul lor de inovare, de maturitate, de reproductibilitate și de eficiența din punctul de vedere al costurilor. Fondul pentru inovare poate acoperi până la 60 % din costurile relevante ale unui proiect. Proiectele situate în SEE sunt eligibile și, în urma recentei revizuiri a Directivei EU ETS, cererile de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare sunt deschise în prezent și sectoarelor transportului maritim, transportului rutier și construcțiilor, pe lângă tehnologiile din industriile mari consumatoare de energie (inclusiv aviația), energia din surse regenerabile sau stocarea energiei. Proiectele promițătoare care nu sunt suficient de mature pentru un grant sau care nu sunt selectate pentru finanțare din cauza limitărilor bugetare pot beneficia de asistența pentru dezvoltare de proiecte (PDA) acordată de Banca Europeană de Investiții.
Etapele următoare
Promotorii de proiecte trebuie să depună cereri până la 9 aprilie 2024, ora 17:00 (CET), prin intermediul Portalului pentru oportunități de finanțare și ofertare al UE. Candidații sunt încurajați să participe la Ziua de informare privind procedura de ofertare IF23, care va avea loc online la 7 decembrie 2023. Acest eveniment este o ocazie de a afla mai multe despre noile caracteristici, de a descoperi procesul de depunere a cererilor și de a adresa întrebări Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), care pune în aplicare cererile de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare. Punctele de contact naționale ale Fondului pentru inovare organizează, de asemenea, zile de informare în majoritatea statelor membre.
Solicitanții vor fi informați cu privire la rezultatele evaluării în al patrulea trimestru al anului 2024. Solicitanții selectați vor semna acorduri de grant în primul trimestru al anului 2025.
Context
Cu venituri estimate la 40 miliarde EUR din schema UE de comercializare a certificatelor de emisii în perioada 2020-2030, Fondul pentru inovare urmărește să creeze stimulente financiare pentru ca întreprinderile și autoritățile publice să investească în tehnologii de vârf cu emisii scăzute de dioxid de carbon și să sprijine tranziția Europei către neutralitatea climatică. Fondul pentru inovare a acordat deja aproximativ 6,5 miliarde EUR pentru peste 100 de proiecte inovatoare prin intermediul cererilor sale de propuneri anterioare.
Astăzi, Fondul pentru inovare deschide, de asemenea, prima licitație-pilot în cadrul Băncii Europene pentru Hidrogen, cu un buget de 800 de milioane EUR disponibil pentru dezvoltatorii de proiecte din SEE. Proiectele nu pot combina sprijinul din cererea de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare cu cel din proiectul-pilot al Băncii Europene pentru Hidrogen.
Informații suplimentare
Fondul pentru inovare anunță două cereri de propuneri viitoare
Rezultatele cererilor de propuneri anterioare din cadrul Fondului pentru inovare
Portofoliul de proiecte din cadrul Fondului pentru inovare
Tablou de bord al proiectelor din cadrul Fondului pentru inovare
Data publicării
23 noiembrie 2023
Nume
Tim McPHIE
Număr de telefon
+ 32 2 295 86 02
Nume
Ana CRESPO PARRONDO
ana.crespo-parrondo@ec.europa.eu
Număr de telefon
+32 2 298 13 25