Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Pactul ecologic european
17.12.2010 - Campania pentru biodiversitate a Comisiei câștigă un premiu internațional
ED Targoviste

        Campania Comisiei Europene care are ca scop să aducă în atenția opiniei publice declinul biodiversității a câștigat un prestigios premiu în domeniul comunicării, un „Premiu european pentru excelență”. Aceste premii – selectate de un juriu independent format din 30 de profesioniști de marcă din domeniul comunicării – sunt acordate pentru a onora realizări de excepție ale profesioniștilor în comunicare. Premiul primit face parte din categoria „Mediu și ecologie”. Campania, construită în jurul unui film viral și al sloganului „contăm unii pe alții”, a ajuns la milioane de europeni de pe întreg continentul și va continua până anul viitor.

        Comisarul UE pentru mediu, dl Janez Potočnik, a declarat: „Sunt încântat să văd că această campanie atrage atât de multă atenție.Declinul biodiversității este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă întreaga lume - o problemă care nu va dispărea de la sine.Campaniile de acest gen sunt vitale, deoarece tinerii constituie un grup de presiune extrem de important.Ei vor fi cei mai afectați de declinul biodiversității – prin urmare, este normal ca glasul lor să fie cel mai puternic.”

        Campania, care se află încă în desfășurare în toate limbile UE, s-a bucurat de un succes considerabil, scoțând în evidență caracterul interconectat al biodiversității și centrându-se în jurul ideii de pierdere, cu imagini frapante care amintesc liniile desenate în jurul victimelor la locul crimei. Mii de oameni au participat la evenimente live și la activități practice legate de biodiversitate. Site-ul web al campaniei  a înregistrat peste 3,5 milioane de vizite, videoclipul viral  a fost vizionat de cel puțin 1,5 milioane de ori, iar aplicația pentru biodiversitate de pe Facebook are peste 55 000 de utilizatori activi, pagina de Facebook a campaniei având circa 20 000 de fani.

Context: Premiile europene pentru excelență

        La premiile europene pentru excelență pot participa profesioniști din domeniul relațiilor publice, al comunicării, al brandingului și al managementului reputației din cadrul companiilor, firmelor de consultanță, asociațiilor și ONG-urilor, a căror activitate în 2010 a demonstrat talent și capacități extraordinare. În acest an s-au prezentat 1 400 de propuneri, în toate categoriile, în categoria „mediu” fiind selecționate pentru faza finală cinci scurtmetraje. Juriul este compus din specialiști în domeniul comunicării din conducerea superioară și consiliile de administrație ale mai multor firme de PR, companii multinaționale și universități, precum și purtători de cuvânt la nivel guvernamental.


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Pactul ecologic european