Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană iniţiază acţiuni în justiţie împotriva Ungariei şi Portugaliei pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul ocrotirii naturii.Ungaria primeşte un al doilea şi ultim avertisment deoarece nu a reuşit să asigure protecţia pădurii Sajólád din estul ţării; avertismentul priveşte şi probleme mai ample legate de transpunerea Directivelor Natura 2000 în legislaţia naţională.De asemenea, Comisia adresează un ultim avertisment Portugaliei în legătură cu evaluarea de impact inadecvată în cazul unei dezvoltări hoteliere în sudul ţării.În al treilea rând, Comisia adresează un prim avertisment scris României pentru aplicarea defectuoasă a legislaţiei UE privind natura.
Comisarul european pentru mediu Janez Potočnik a declarat:„Siturile Natura 2000 ocrotesc habitatele vulnerabile, ceea ce contribuie la protecţia animalelor şi a plantelor care trăiesc în habitatele respective.Statele membre trebuie să respecte legislaţia europeană în vederea ocrotirii acestor situri şi a conservării biodiversităţii inestimabile a Europei.”
Un ultim avertisment adresat Ungariei
Avertismentul priveşte pădurea Sajólád din estul Ungariei, o zonă protejată împădurită cu arbori de esenţă tare.Pădurea Sajólád a fost inclusă în reţeaua Natura 2000 (a se vedea în continuare) în 2004, dar este în prezent devastată ca urmare a exploatării ilegale şi a defrişării mai multor porţiuni din pădure de către autorităţile de gestionare a pădurilor.Zona respectivă constituia un refugiu pentru multe specii protejate de animale, inclusiv Euphydryas maturna, una dintre cel mai ameninţate specii de fluturi din Europa.
Deşi autorităţile din Ungaria au propus măsuri de compensare a daunelor aduse, s-a considerat că acestea nu sunt suficiente. În pofida măsurilor luate de autorităţile din Ungaria pentru a proteja în mod mai eficace porţiunile rămase din pădure, deteriorarea acesteia continuă.
Acest caz ilustrează problemele practice care apar la punerea în aplicare a directivei atunci când există deficienţe în transpunerea acesteia în dreptul intern.Legislaţia din Ungaria nu asigură siturilor nivelul necesar de protecţie obligatoriu în temeiul Directivei „Habitate”.O preocupare deosebită o reprezintă protecţia juridică insuficientă pentru zonele împădurite din reţeaua Natura 2000, deoarece nici acestea nu sunt clasificate drept zone protejate în temeiul legislaţiei naţionale.Modificările legislative adoptate de Ungaria prin Legea pădurilor din 2009 nu au dus la remedierea acestor carenţe.
Ungaria are la dispoziţie două luni pentru a răspunde,după care Comisia va decide dacă va deferi cazul Curţii Europene de Justiţie.
Un ultim avertisment adresat Portugaliei
Comisia adresează un ultim avertisment Portugaliei în legătură cu cerinţele prevăzute de legislaţia europeană privind ocrotirea naturii.
Cazul priveşte complexul turistic Montinho da Ribeira din Algoceira în regiunea Alentejo,care va fi construit în perimetrul unui sit protejat prin Directiva „Habitate”, în apropierea unei arii speciale de conservare pentru păsări sălbatice (siturile Costa Sudoeste).Complexul cuprinde 322 de vile, 40 de apartamente şi un hotel.Se preconizează de asemenea două terenuri de golf, infrastructură rutieră, o staţiune de tratare a apei şi o staţie de epurare a apelor reziduale.S-a planificat construirea altor patru complexe turistice în apropiere.
Evaluarea de impact efectuată de autorităţile din Portugalia nu a fost satisfăcătoare, deoarece a subestimat impactul asupra anumitor specii şi habitate, neţinând seama de efectele negative cumulate cu cele ale altor proiecte prevăzute pentru siturile respective.Evaluarea a stabilit, totuşi, că proiectul poate avea efecte semnificative asupra mai multor specii protejate de păsări sălbatice şi asupra mai multor habitate protejate.
Portugalia are la dispoziţie două luni pentru a răspunde,după care Comisia va decide dacă va deferi cazul Curţii Europene de Justiţie.
Un prim avertisment adresat României
Comisia adresează un prim avertisment scris României pentru aplicarea defectuoasă a legislaţiei UE privind ocrotirea naturii în una dintre cele mai importante zone umede ale Europei.Cazul se referă la proiectul de construire a unor obiective turistice pe litoralul Mării Negre, la Sulina, oraş din estul României situat în partea de sud a Deltei Dunării.Proiectul de dezvoltare a infrastructurii turistice de la Sulina implică zone de agrement, un centru de sănătate şi lucrări privind accesul rutier.Zona respectivă face parte din reţeaua Natura 2000 şi este protejată în temeiul Directivei „Păsări” şi al Directivei „Habitate” ale UE.Comisia a constatat că există mai multe deficienţe în studiul de impact asupra mediului în ceea ce priveşte evaluarea eventualelor efecte negative asupra habitatelor, precum şi asupra speciilor de păsări.În opinia Comisiei, studiul nu prezintă concluzii definitive care să poată înlătura toate îndoielile ştiinţific justificate referitoare la impactul negativ al lucrărilor.Prin urmare, Comisia adresează României un prim avertisment scris.
Arii de protecţie specială
Natura Europei este ocrotită prin două acte legislative fundamentale – Directiva „Păsări” şi Directiva „Habitate”.În temeiul Directivei „Păsări”, statele membre sunt obligate să desemneze ca arii de protecţie specială (APS) toate siturile identificate ca fiind cele mai adecvate pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice.Directiva „Habitate” solicită statelor membre să stabilească situri de importanţă comunitară (SIC) pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi pentru a ocroti diferitele specii repertoriate.Împreună, APS şi SIC alcătuiesc reţeaua de zone protejate Natura 2000, cel mai important instrument al Uniunii Europene pentru conservarea habitatelor naturale, a speciilor de animale şi a soiurilor de plante din perimetrul acestora.
Pagini UtileMai multe detalii despre legislaţia privind ocrotirea naturii pot fi accesate aici.
Statisticile actualizate privind încălcările legislaţiei comunitare în general pot fi consultate aici.