Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană a prezentat ieri, 2 februarie, Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei.
Comisia Europeană a prezentat astăzi, 2 februarie, Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei, care vizează anumite activități din sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare din perspectiva atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea. Colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic cu privire la text, care va fi adoptat oficial de îndată ce vor fi disponibile traducerile sale în toate limbile UE.
Pentru ca UE să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, este nevoie de investiții private masive. Scopul taxonomiei UE este de a ghida investițiile private către activitățile care sunt necesare pentru atingerea neutralității climatice. Clasificarea utilizată în cadrul taxonomiei nu stabilește dacă o anumită tehnologie va fi inclusă sau nu în mixul energetic al unui stat membru. Scopul său este de a accelera tranziția, valorificând toate soluțiile disponibile care ne pot ajuta să ne atingem obiectivele climatice. În lumina recomandărilor științifice și având în vedere progresele tehnologice înregistrate până în prezent, Comisia consideră că investițiilor private în activitățile din sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare le revine un rol important în procesul de tranziție. Activitățile din sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare care au fost selectate sunt coerente cu obiectivele urmărite de UE în domeniul climei și al mediului. Ele ne vor permite să accelerăm tranziția către un viitor neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei, în care se vor utiliza în principal sursele regenerabile de energie și se va recurge tot mai puțin la cărbune, care este mai poluant.
În special, Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei adoptat astăzi:
- Include activități economice suplimentare din sectorul energetic în taxonomia UE. Textul stabilește, în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul privind taxonomia, condiții clare și stricte sub rezerva respectării cărora anumite activități din sectorul nuclear și al gazelor naturale pot fi incluse ca activități de tranziție alături de cele vizate deja de primul Act delegat privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, aplicabil de la 1 ianuarie 2022. Aceste condiții stricte sunt următoarele: atât în cazul sectorului gazelor naturale, cât și al energiei nucleare, activitățile trebuie să contribuie la tranziția către neutralitatea climatică; în cazul energiei nucleare, activitățile trebuie să îndeplinească o serie de cerințe în materie de securitate nucleară și de mediu; în ceea ce privește sectorul gazelor naturale, activitățile trebuie să contribuie la tranziția de la generarea energiei pe bază de cărbune către energia produsă din surse regenerabile. Condiții suplimentare mai specifice se aplică tuturor activităților de mai sus și sunt specificate în Actul delegat complementar adoptat astăzi.
- Introduce cerințe specifice pentru întreprinderi, de a furniza informații privind activitățile lor în sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare. Din rațiuni de transparență, Comisia a modificat astăzi Actul delegat de completare a Regulamentului privind taxonomia în ceea ce privește obligațiile de furnizare de informații, astfel încât investitorii să poată identifica activitățile din sectorul gazelor naturale sau al energiei nucleare care pot reprezenta oportunități de investiții și să poată face, așadar, alegeri în cunoștință de cauză.
Textul actului delegat complementar se bazează pe consultările avute la nivel de experți cu Grupul de experți al statelor membre privind finanțarea durabilă și cu Platforma privind finanțarea durabilă. Comisia a ținut, de asemenea, seama de observațiile primite din partea Parlamentului European pe această temă. Comisia a analizat cu atenție contribuțiile primite de la aceste părți interesate și le-a avut în vedere la elaborarea textului prezentat astăzi. De exemplu, în urma observațiilor primite, au fost aduse ajustări punctuale criteriilor tehnice de examinare și cerințelor de furnizare de informații și de verificare pentru a le spori claritatea și ușurința de utilizare.
Declarațiile membrilor colegiului:
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: Atingerea neutralității climatice este atât misiunea, cât și datoria noastră. Trebuie să acționăm neîntârziat dacă dorim să ne îndeplinim obiectivele pentru 2030 și 2050. Actul delegat adoptat astăzi urmărește să sprijine economia UE în procesul de tranziție energetică, o tranziție justă, care deschide calea către un sistem energetic verde, bazat pe surse regenerabile de energie. Actul delegat va accelera investițiile private de care avem nevoie, în special în acest deceniu. Prin noile norme adoptate astăzi, asigurăm, de asemenea, o mai mare transparență și consolidăm obligațiile în materie de furnizare de informații, astfel încât investitorii să poată lua decizii în cunoștință de cauză și să evite eventualele tentative de dezinformare ecologică.
Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: UE s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050 și trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a ne îndeplini acest obiectiv. Or, sporirea volumului investițiilor private în tranziție este esențială pentru atingerea obiectivelor noastre climatice. Am stabilit astăzi condiții stricte ce vor permite mobilizarea finanțării în sprijinul acestei tranziții, renunțând la sursele de energie mai dăunătoare mediului, cum ar fi cărbunele. Și sporim totodată transparența pieței, astfel încât investitorii să fie în măsură să identifice cu ușurință activitățile din sectorul gazelor și al energiei nucleare atunci când iau decizii în materie de investiții.
Etapele următoare
Odată ce va fi fost tradus în toate limbile oficiale ale UE, Actul delegat complementar va fi transmis în mod oficial colegiuitorilor spre examinare.
Așa cum s-a întâmplat și cu celelalte acte delegate adoptate în temeiul Regulamentului privind taxonomia, Parlamentul European și Consiliul (care au delegat Comisiei competența de a adopta acte delegate în temeiul Regulamentului privind taxonomia) vor avea la dispoziție patru luni pentru a analiza documentul și, dacă vor considera că este necesar, pentru a formula obiecții la acesta. Ambele instituții pot solicita prelungirea perioadei de examinare cu două luni. Consiliul va avea dreptul să formuleze obiecții cu majoritate calificată consolidată, ceea ce înseamnă că trebuie întrunit un procent de cel puțin 72 % din statele membre (și anume cel puțin 20 de state membre), reprezentând cel puțin 65 % din populația UE, pentru a putea formula obiecții la actul delegat. Parlamentul European poate formula obiecții cu condiția unui vot în acest sens, exprimat în sesiune plenară, al unei majorități a membrilor săi (adică cel puțin 353 de deputați).
Odată încheiată perioada de examinare și cu condiția ca niciunul dintre colegiuitori să nu fi formulat obiecții, Actul delegat complementar va intra în vigoare și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2023.
Context
Pactul verde european reprezintă strategia de creștere a Europei, care urmărește ameliorarea bunăstării și a sănătății cetățenilor săi, asigurarea neutralității climatice a Europei până în 2050 și protejarea, conservarea și îmbogățirea capitalului natural și a biodiversității UE.
Scopul taxonomiei UE este de a contribui la îmbunătățirea fluxului de finanțare către activitățile durabile în întreaga Uniune Europeană. Pentru ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, va fi crucial să li se ofere investitorilor posibilitatea de a-și redirecționa investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile. Taxonomia este un instrument de asigurare a transparenței destinat întreprinderilor și investitorilor, bazat pe date științifice. Aceasta definește un limbaj comun, pe care investitorii îl vor putea folosi atunci când investesc în proiecte și activități economice care au un impact pozitiv substanțial asupra climei și a mediului. Taxonomia introduce și obligații de furnizare de informații pentru întreprinderi și pentru participanții la piețele financiare.
Deși UE are obiective comune în materie de climă și mediu, definirea mixului energetic național este o prerogativă a statelor membre și variază de la un stat membru la altul, unele bazându-se încă în mare măsură pe extragerea cărbunelui, care generează emisii ridicate de dioxid de carbon. Taxonomia contribuie la mobilizarea investitorilor privați în vederea atingerii obiectivelor climatice și include activități energetice care reflectă diferitele situații și puncte de plecare ale statelor membre.
Mai multe informații
Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei
Taxonomia UE pentru activități durabile
Întrebări frecvente: Ce este taxonomia UE și cum va funcționa în practică?
Site-ul web al DG FISMA privind finanțarea durabilă
Detalii
Data publicării
2 februarie 2022
Date de contact
Daniel FERRIE
Phone number
+32 2 298 65 00
Aikaterini APOSTOLA
aikaterini.apostola@ec.europa.eu
Phone number
+32 2 298 76 24