Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Pactul ecologic european
18.09.2020 - Orașe mai curate pentru toți: Comisia lansează Săptămâna Europeană a Mobilității 2020 pentru a promova mobilitatea cu emisii zero
ED Targoviste

Ziua 16 septembrie, marchează începutul celei de a 19-a Săptămâni Europene a Mobilității(link is external), campania anuală a Comisiei Europene care promovează mobilitatea urbană curată și durabilă. Pe parcursul evenimentului, între 16 și 22 septembrie, mii de orașe din peste 40 de țări vor organiza activități care pun în prim-plan mobilitatea cu emisii zero. Acestea includ bine-cunoscuta zi fără mașini, când drumurile sunt închise traficului motorizat și deschise persoanelor care merg pe jos, cu bicicleta, cu trotineta electrică etc.

Comisarul pentru transport, Adina Vălean, a declarat: „Anul acesta reprezintă o mare provocare pentru orașele noastre. Dar pandemia ne-a demonstrat și faptul că oamenii își doresc și se așteaptă ca orașele noastre să devină mai sigure, mai curate și mai accesibile tuturor. În cursul acestei săptămâni și ulterior, orașele noastre partenere din întreaga Europă ne vor demonstra cum ar putea arăta orașele europene mai ecologice și mai digitale.”

În plus, în cooperare cu inițiatorii campaniei, rețeaua europeană a forțelor de poliție rutieră (ROADPOL(link is external)) organizează o nouă campanie privind siguranța rutieră — Zilele siguranței rutiere ROADPOL(link is external). La 17 septembrie, forțele naționale de poliție vor înregistra numărul de decese cauzate de accidentele rutiere, cu scopul de a ajunge la zero decese în ziua respectivă.

Tema din acest an, „mobilitate cu emisii zero pentru toți”, reflectă nu numai obiectivele ambițioase ale Pactului verde european, și anume un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, ci și importanța adesea neglijată a accesibilității la transportul cu emisii zero. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Persoane de contact pentru presă:

Stefan De Keersmaecker — Tel.: + 32 229 84680;

Stephan Meder- Tel.: + 32 229 13917.


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Pactul ecologic european