Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Acest material informativ a fost lansat ca un semnal de alarmă, de către voluntarii centrului EUROPE DIRECT Târgovişte: Cristian Moise, Maria – Cristina Ochea, Denisa Paşalan şi Alexandru Uţa.
Atât în calitate de voluntar, cât şi în calitate de tineri, suntem preocupaţi de marile probleme ale lumii în care trăim.
Premiera filmului de scurt metraj „Încălzirea globală şi schimbările climatice” a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, urmând să fie prezentat în cadrul orelor de informare europeană şi a activităţilor Centrului EUROPE DIRECT Târgovişte.
De ce?
Pentru că ne dorim să putem lăsa moştenire copiilor noştri cele patru anotimpuri, apă potabilă şi aer curat, un cont în bancă şi un apartament cu patru camere.
Pentru că ne-am înghesuit pe planeta aceasta ca într-un tren de navetişti la ora de vârf, am găurit scaunele, am smuls plăcuţele cu reguli de conduită, am lăsat în urmă ziare, PET-uri şi resturi de parizer, şi am plecat cu becurile acasă.
Pentru că „Există destule resurse în lume pentru nevoile umane, dar nu şi pentru lăcomia umană.” (Mohandas K. Gandhi).
Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici Comisia Europeană nu pot fi făcute răspunzătoare pentru acestea
(c) 2025 by Europe Direct Targoviste