Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Serviciile Comisiei Europene au informat astăzi autoritățile române cu privire la decizia de a relua plățile în cadrul
Programului Operațional Sectorial de Mediu, blocate încă din luna iulie 2012. După decizia de astăzi, vor putea fi procesate cererile de rambursare a sumelor cheltuite în cadrul proiectelor asociate acestui program. Comisia salută îmbunătățirile aduse sistemelor de gestionare și control, care au făcut posibilă decizia de deblocare a programului, și consideră că sistemul este acum în măsură să detecteze și să prevină conflictul de interese, una dintre cele mai importante probleme în acest caz. De asemenea, autoritățile române au acceptat solicitarea Comisiei în vederea aplicării unei corecții financiare de 10%, propuse în luna august 2012 pentru contractele licitate înainte de octombrie 2011 pentru a acoperi sumele care nu ar fi trebuit să fie rambursate din cauza neregulilor. Aceste sume pot fi utilizate în cadrul aceluiași program, dar pentru finanțarea unor proiecte noi.
Pentru a fi în măsură să decidă reluarea plăților și în cazul celorlalte trei programe blocate, Comisia Europeană urmărește cu interes progresele înregistrate.