Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - Pactul ecologic european
19.10.2020 - Noul raport privind starea naturii subliniază persistența presiunilor asupra naturii Europei
ED Targoviste

Declinul habitatelor și al speciilor protejate continuă încă, fiind cauzat în principal de agricultura intensivă, de urbanizare, de activitățile forestiere nesustenabile și de modificările aduse habitatelor de apă dulce. Habitatele sunt afectate, de asemenea, de poluarea aerului, a apei și a solului, precum și de schimbările climatice, de exploatarea excesivă a animalelor prin recoltarea ilegală și activități de vânătoare și de pescuit nesustenabile. Dacă nu este remediat, acest declin va duce în mod inevitabil la eroziunea continuă a biodiversității noastre și a serviciilor vitale pe care aceasta le oferă, punând în pericol sănătatea și prosperitatea umană.

Raportul subliniază nevoia clară de a lua măsuri, dacă dorim să avem vreo șansă reală de a înscrie biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, așa cum se prevede în noua Strategie a UE privind biodiversitatea. În acest sens, va fi esențial să se asigure punerea în aplicare deplină a obiectivelor și a țintelor propuse în strategia menționată, precum și în Strategia „De la fermă la consumator”.

Evaluarea – bazată pe un raport tehnic al Agenției Europene de Mediu mai detaliat – arată că, deși există specii și habitate protejate care reușesc să se mențină, în pofida faptului că fac obiectul unei presiuni foarte puternice, majoritatea au o stare inadecvată sau necorespunzătoare la nivelul UE, unele dintre acestea prezentând tendințe continue de deteriorare.

În ceea ce privește speciile, se înregistrează în continuare un declin al păsărilor care sunt în strânsă legătură cu agricultura, iar cel mai mare procent de specii aflate într-o stare de conservare precară (38 %) se înregistrează în rândul peștilor de apă dulce, în principal din cauza modificărilor aduse corpurilor de apă și debitului apei, precum și din cauza instalațiilor hidroelectrice. În ceea ce privește habitatele, doar 15 % dintre acestea sunt în stare bună. Refacerea turbăriilor și a altor zone umede poate să genereze beneficii pentru natură, dar și să contribuie în mod semnificativ la combaterea schimbărilor climatice, oferind șanse de angajare în zonele rurale și periferice.

Raportul arată, de asemenea, că măsurile de conservare specifice dau rezultate. Râsul iberic, renul de pădure și vidra, care au beneficiat fiecare de proiecte majore de conservare, se refac în prezent. Inițiativele din cadrul programului LIFE al UE, programele de agromediu specifice din cadrul politicii agricole comune și rețeaua Natura 2000, cu cele 27 000 de situri ale sale, continuă să aibă o influență pozitivă, însă trebuie extinse în mod considerabil. 

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Această evaluare privind starea naturii este cel mai complet bilanț de sănătate al naturii efectuat vreodată în UE. Evaluarea arată, din nou, foarte clar că pierdem sistemul nostru vital de susținere a vieții. În UE, 81 % din habitatele protejate se află într-o stare inadecvată. Trebuie să punem de urgență în practică angajamentele asumate în cadrul noii Strategii a UE privind biodiversitatea pentru a inversa acest declin, în beneficiul naturii, al oamenilor, al climei și al economiei.”

Hans Bruyninckx, directorul executiv al Agenției Europene de Mediu, a declarat: „Evaluarea noastră arată că protejarea sănătății și a rezilienței naturii Europei, precum și a bunăstării oamenilor necesită schimbări fundamentale ale modului în care producem și consumăm alimentele, gestionăm și utilizăm pădurile și construim orașele. Aceste eforturi trebuie să fie însoțite de o mai bună punere în aplicare și asigurare a respectării politicilor de conservare, de o abordare axată pe restaurarea naturii, precum și de acțiuni climatice din ce în ce mai ambițioase, în special în sectorul transporturilor și al energiei.”

Context

La fiecare șase ani, statele membre ale UE prezintă un raport cu privire la stadiul de conservare și la tendințele în materie de conservare ale speciilor și ale tipurilor de habitate protejate în temeiul directivelor UE. Actualul ciclu de prezentare a rapoartelor este cel mai amplu și cel mai complet exercițiu de colectare de date realizat vreodată cu privire la starea naturii în Europa. Raportul prezintă o analiză a datelor privind starea și tendințele tuturor speciilor de păsări sălbatice prezente în UE (460 de specii), ale celor 233 de tipuri de habitate și ale celor aproape 1 400 de alte plante și animale sălbatice de interes european.

Aceste cunoștințe vor ghida, în următorii ani, măsurile UE în domeniul biodiversității, constituind o bază de referință esențială pentru monitorizarea progreselor înregistrate în vederea realizării obiectivelor noii Strategii a UE privind biodiversitatea pentru 2030. 

Informații suplimentare

Raportul Comisiei Europene

Raportul tehnic privind starea naturii din SEE

Strategia UE privind biodiversitatea

Raport – Bringing nature back through LIFE („Refacerea naturii prin intermediul programului LIFE”)

Link către broșură

Date de contact pentru presă

Vivian LOONELA

Telefon +32 2 296 67 12

Adresă vivian.loonela@ec.europa.eu

Daniela STOYCHEVA

Telefon +32 2 295 36 64

Adresă daniela.stoycheva@ec.europa.eu


NoutatiALTE NOUTĂŢI - Pactul ecologic european