Intenţionaţi să vă stabiliţi sau să lucraţi într-o altă ţară a UE? Sau să plecaţi în concediu?

Trebuie să fiţi pregătiţi, deoarece în ţara respectivă este în vigoare un alt sistem de securitate socială, care poate fi foarte diferit de cel de care beneficiaţi în ţara de origine. Probabil că vă veţi pune următoarele întrebări:

• Cine îmi va plăti cheltuielile de spitalizare? (în cazul în care aveţi un accident sau vă îmbolnăviţi în timp ce vă petreceţi concediul în străinătate)
• De ce drepturi de pensie voi beneficia? (dacă aţi lucrat în străinătate)
• Care stat îmi va plăti ajutorul de şomaj? (dacă va fi necesar)
• Care ţară îmi va plăti alocaţiile familiale? (în cazul în care copiii dumneavoastră locuiesc în străinătate)

       Nu întotdeauna legislaţia naţională vă poate oferi un răspuns clar la aceste întrebări. Iar dacă regimurile de securitate socială nu ar fi coordonate la nivel european, ar exista riscul să nu puteţi beneficia de asigurare, să vă pierdeţi o parte din drepturi sau chiar să plătiţi de două ori contribuţiile de securitate socială.

       Acesta este motivul pentru care avem nevoie de reguli comune, care se aplică în toate ţările Uniunii. Regulamentele nr. 1408/71 şi 574/72 coordonează regimurile de securitate socială din ţările europene, oferind soluţii la majoritatea problemelor transfrontaliere care pot apărea.

       Aceste regulamente nu standardizează diferitele sisteme naţionale şi nici nu le înlocuiesc cu „un regim unic european”. Fiecare ţară în parte are libertatea de a stabili detaliile referitoare la propriul regim de securitate socială, inclusiv cuantumul şi beneficiarii prestaţiilor. Singura cerinţă este ca aceste regimuri să respecte principiul egalităţii de tratament, indiferent de cetăţenie.

       Normele se aplică, în special, în cazul cetăţenilor europeni în calitate de angajaţi şi liber profesionişti, al funcţionarilor publici, al studenţilor şi al pensionarilor care se deplasează în cadrul Uniunii, precum şi al membrilor familiilor sau supravieţuitorilor acestora, chiar dacă aceştia nu au cetăţenia vreunui stat membru.

       Din 2003, normele se aplică, de asemenea, pentru resortisanţii ţărilor terţe şi pentru membrii familiilor şi supravieţuitorii acestora - cu condiţia ca aceştia să fie rezidenţi legali pe teritoriul unui stat membru şi să se afle într-o situaţie transfrontalieră (adică un caz în care sunt implicate cel puţin două ţări, de exemplu, o persoană lucrează în statul membru A, iar copiii săi studiază în statul membru B).

Drepturile dumneavoastră de securitate socială atunci când vă stabiliţi în străinătate

       Odată ce începeţi să lucraţi într-o altă ţară, veţi beneficia de dreptul la egalitate de tratament, indiferent de cetăţenia dumneavoastră. De asemenea, trebuie să ştiţi că vă veţi afla sub incidenţa legislaţiei unei singure ţări. Se evită astfel situaţia în care aţi putea plăti contribuţiile la sistemul de securitate socială în mai multe ţări, dar nu aţi fi de fapt asigurat în niciuna. În general, veţi fi asigurat în ţara în care lucraţi.

       Există totuşi o excepţie de la această regulă: detaşarea în străinătate. Prin aceasta se înţelege trimiterea unui lucrător, de către angajatorul său, să lucreze temporar într-o altă ţară. În această situaţie, angajatul rămâne sub incidenţa legislaţiei din „prima” ţară, chiar şi în perioada în care lucrează în ţara „nouă”. Pentru mai multe detalii, consultaţi secţiunea „Documente importante”.

Normele în vigoare diferă pentru următoarele categorii de persoane: