Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
În 23 aprilie 2024, Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România, a participat la conferința internațională Tehnologii emergente/Inteligență artificială pentru transformarea afacerilor.
În 23 aprilie 2024, Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România, a participat la conferința internațională Tehnologii emergente/Inteligență artificială pentru transformarea afacerilor, organizată de Camera de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Moldova.
Oferind perspectiva Uniunii Europene asupra dezvoltării și utilizării responsabile a tehnologiilor de inteligență artificială (IA) și big data în UE și în România, Mara Roman a subliniat importanța dialogului între sectorul public și privat în utilizarea acestor tehnologii pentru a stimula inovația și mediul de afaceri.
Dezvoltarea unei IA centrate pe om în beneficiul cetățenilor și al afacerilor din Europa reprezintă prioritate politică urmărită de Comisia von der Leyen. Comisia își propune ca tranziția digitală să funcționeze pentru oameni și mediul de afaceri, facilitând în același timp atingerea obiectivului unei economii neutre din punct de vedere climatic până în 2050. Aceste două tranziții - verde și digital - merg mână în mână, iar una nu este sustenabilă fără cealaltă, a spus Mara Roman.
În ceea ce privește finanțarea, Mara Roman a subliniat importantele oportunități de finanțare europene în digitalizare, cum este Facilitatea de Redresare și Reziliență care permite investiții și reforme structurale în statele membre prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR). În România, 21,5% - aproximativ 6 miliarde euro - din fondurile PNRR sunt alocate agendei digitale, inclusiv pentru servicii digitale publice, educație și competențe, sprijin pentru sectorul privat, cercetare și inovare.
Mara Roman a reamintit despre importanța reglementării eficiente a inteligenței artificiale pentru o utilizare responsabilă a acesteia. Europa este liderul în acest domeniu, fiind primul și singurul continent cu o reglementare dedicată și concentrată pe utilizările cu risc ridicat ale inteligenței artificiale și pe promovarea dezvoltării unei IA de încredere.
Comisia Europeană este ferm angajată să monitorizeze îndeaproape impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii, pentru a asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în tranziția digitală. Aceste eforturi sunt parte a unei agende digitale mai largi, care vizează construirea unei Europe competitive și reziliente. Utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale poate susține atât creșterea, cât și incluziunea socială, a spus Mara Roman.
Comisia Europeană a implementat în acest mandat, mai multe inițiative și programe menite să stimuleze competențele digitale, inovația și competitivitatea pe piața europeană:
· Academia de competențe în securitatea cibernetică și Platforma pentru competențe și locuri de muncă digitale, care își propun să ofere noi competențe angajaților în domeniile digitale;
· 200 de centre europene de inovare digitală, finanțate prin programul Europa Digitală, dintre care 9 în România, funcționând ca centre unice de suport pentru companii și organizații din sectorul public;
· Fluxuri de finanțare semnificative, în special Programul Europa Digitală (7,5 miliarde de euro), Orizont Europa sau Facilitatea de Conectare a Europei.
De asemenea – prin Regulamentul privind serviciile digitale și Regulamentul privind piețele digitale - Comisia a propus măsuri pentru asigurarea unui mediu online sigur pentru cetățeni și a unor piețe digitale deschise generând oportunități pentru toate afacerile din UE, mari sau mici.
Pentru a sensibiliza publicul cu privire la riscurile și pericolele dezinformării, Reprezentanța Comisiei Europene continuă campania Is this trUE? pe rețelele sociale. Vineri, 26 aprilie, vor fi publicate materiale realizate cu influencerii de la proiectul 3 chestii care ne arată beneficiile unei inteligențe artificiale reglementate, dar și potențialele amenințări și fraude folosind tehnologia IA.
Informații suplimentare:
· https://digital-strategy.ec.europa.eu/ro/policies/artificial-intelligence
· https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home
· https://digital-strategy.ec.europa.eu/ro/library/communication-cybersecurity-skills-academy
· https://digital-strategy.ec.europa.eu/ro/activities/edihs
· https://digital-strategy.ec.europa.eu/ro/policies/digital-services-act-package
· https://www.youtube.com/user/3chestii