Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - O Europă pregătită pentru era digitală
19.11.2019 - Erasmus+: UE va investi în 2020 peste trei miliarde de euro pentru tinerii europeni care vor să studieze sau să se pregătească în străinătate
ED Targoviste

Comisia Europeană a publicat în 5 noiembrie, solicitarea de propuneri pe anul 2020 pentru programul Erasmus +. 2020 este ultimul an al actualului program al Uniunii Europene pentru mobilitate și cooperare în educație, formare, tineret și sport. Bugetul estimat de peste 3 miliarde de euro, în creștere cu 12% față de cel din 2019, va oferi și mai multe oportunități tinerilor europeni de a studia, a se pregăti sau câștiga experiență profesională în străinătate.

Ca parte a solicitărilor de propuneri pentru anul 2020, Comisia va lansa un al doilea pilot pentru ,,Inițiativa privind Universitățile Europene”. Mai mult, UE își propune să creeze 35.000 de oportunități astfel încât studenții și personalul african să poată participa în program prin intermediul Alianței Africa-Europa pentru investiții și locuri de muncă durabile.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: ,,Sunt foarte mulțumit că în 2020 Uniunea Europeană va investi peste 3 miliarde de euro în programul Erasmus+. Ne va permite să creăm mai multe oportunități pentru tinerii europeni să studieze sau să se pregătească în străinătate, permițându-le să învețe și să-și dezvolte o identitate europeană. În plus, ne va ajuta să promovăm Inițiativa privind Universitățile Europene, prin continuarea investiției noastre în spațiul educațional european. Sunt mândru să văd că instituțiile de învățământ superior formează noi alianțe puternice, deschizând calea pentru universitățile viitorului, care funcționează în beneficiul studenților, a personalului și a societății europene".

Marianne Thyssen, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a adăugat: „Noile oportunități de finanțare Erasmus pentru sectorul educațional și al formării profesionale vor consolida Comunitatea Educației și Formării Profesionale; creând o punte de legătură între sectoare, regiuni și țări. Consolidarea ErasmusPro va stabiliza aceste legături, oferind în același timp mai multe oportunități pentru educație și formare profesională.”.

Orice instituție publică sau privată - ce activează în domeniile educației, tineretului, formării și sportului - poate solicita finanțare în cadrul acestei runde de propuneri. În plus, pot aplica grupuri de tineri active în domenii pentru tineret, dar care nu sunt constituite oficial drept organizații de tineret. În plus, Comisia a publicat astăzi, 5 noiembrie,  «Ghidul programului Erasmus+» în toate limbile oficiale ale UE. Ghidul furnizează solicitanților detalii despre toate oportunitățile puse la dispoziție în învățământul superior, în educația vocațională și formare profesională, în educația școlară și educația adulților, dar și în domeniile tineretului și sportului din cadrul programului Erasmus + în 2020.

Universități europene

Primele 17 universități europene au fost selectate în iunie 2019 și sunt în curs de a-și începe activitățile. A doua solicitare de propuneri lansată astăzi pleacă de la această primă fază de testare. Inițiativa va fi tema principală a unui eveniment al Comisiei Europene din 7 noiembrie 2019, unde toate universitățile europene selectate până acum se vor reuni pentru prima dată pentru a face schimb de informații și pentru a discuta cu studenții, rectorii și ministerele responsabile pentru învățământul superior despre următorii pași. Și alte universități vor fi reprezentate la dezbaterile despre viitorul învățământului superior în Europa.

Educație, formare profesională și învățare pentru adulți

Acesta va fi al treilea an al Parteneriatelor de schimb interșcolar - o acțiune Erasmus + care oferă oportunități școlilor din Europa de a face schimburi de experiență (elevi și profesori). În ultimii doi ani, au participat peste 15.000 de școli, iar în 2020, alte 9.000 de școli vor beneficia de această ocazie.

În educația și formarea profesională, investițiile se concentrează pe ErasmusPro - oportunități pentru studenți și ucenici de a petrece între trei luni și un an în străinătate, dezvoltându-și competențele profesionale și lingvistice. De la lansarea sa în 2018, ErasmusPro a reușit să crească interesul pentru plasamentele pe termen lung în educația vocațională și formare și a sprijinit anual peste 12.000 de cursanți.  Sprijinul va contribui, de asemenea, la înființarea Centrelor de Excelență transnaționale pentru educație vocațională și formare profesională, integrate în strategiile de dezvoltare locale și regionale. Centrele vor colabora cu alte sectoare de educație și formare, cu mediul de afaceri și comunitatea științifică pentru a dezvolta o programă de înaltă calitate axată pe abilități sectoriale.

În sectorul instruirii adulților, sprijinul financiar va contribui la înființarea sau consolidarea rețelelor regionale sau naționale ale furnizorilor de programe de educație pentru adulți, astfel încât aceștia să poată oferi un număr crescut de proiecte de calitate pentru următorul program Erasmus.

Oportunități suplimentare în Alianța Africa-Europa

La fel ca în 2019, solicitarea de proiecte din acest an va oferi oportunități suplimentare pentru a sprijini schimburile, astfel încât studenții și personalul african să poată participa la Erasmus +. Cu 26.247 de schimburi deja realizate, obiectivul este de a sprijini 35.000 de persoane până în 2020, așa cum a fost anunțat în Alianța Africa-Europa pentru Investiții și Locuri de Muncă Durabile. De asemenea, universitățile pot solicita consolidarea capacității în cadrul proiectelor de învățământ superior, care contribuie direct la recomandările făcute la o recentă Conferință la nivel înalt Africa-Europa pe tema colaborării în învățământul superior.

Istoric

Erasmus + este programul Uniunii Europene pentru mobilitate și cooperare transnațională în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2014-2020. Programul actual, precum și succesorul său, care intră în vigoare în 2021, au un rol esențial în a face Spațiul European de Educație o realitate până în 2025. Erasmus + își propune să faciliteze accesul la program pentru participanți din toate mediile, punându-se un accent deosebit pe ajungerea la persoane cu dezavantaje sociale, economice, fizice sau geografice.

Comisia a propus în luna mai a anului 2018 dublarea bugetului Erasmus la 30 de miliarde de euro pentru 2021-2027, pentru ca aproape 12 milioane de persoane să aibă posibilitatea unei experiențe în străinătate.

Pentru mai multe informații :

Erasmus+ solicitări de propuneri

Erasmus+ Ghid program

Erasmus+

Persoane de contact pentru presă:

Ștefan TURCU – Tel: 0724 232 197

Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email


NoutatiALTE NOUTĂŢI - O Europă pregătită pentru era digitală