Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană a lansat o campanie de informare paneuropeană pentru a ajuta cercetătorii să găsească consiliere profesională și locuri de muncă prin intermediul portaluluiEURAXESS. Manifestarea itinerantă „EURAXESS – Cercetători în mișcare” va vizita 29 de orașe europene din 22 de țări (MEMO/14/145) pentru a oferi cercetătorilor și celor interesați de cariere științifice consiliere cu privire la locuri de muncă, construirea CV-ului și drepturile de încadrare în muncă. Este de așteptat ca această campanie de două luni, cu o puternică prezență în media socială, să ajungă la aproximativ 100.000 de studenți și tineri cercetători. La inaugurarea autocarului campaniei, organizată la Bruxelles, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat: „EURAXESS a devenit locul către care se îndreaptă cercetătorii aflați în căutarea unui loc de muncă în Europa. EURAXESS le oferă cercetătorilor o gamă variată de informații concrete și consiliere, de la găsirea unui loc de muncă până la oportunitățile de finanțare. Cu mai mult de 40.000 de locuri de muncă publicate anual și mai mult de un milion de solicitări de informații privind mobilitatea tratate în ultimii patru ani, EURAXESS reprezintă o resursă esențială într-un moment în care rata șomajului este cea mai mare provocare economică.” EURAXESS este susținut de 40 de țări participante din întreaga Europă. Prin intermediul portalului său, EURAXESS oferă un punct unic de acces la informații de la o țară la alta și asistență personalizată, cu mai mult de 530 de angajați care lucrează în peste 260 de centre de servicii.
În 2013, pagina de internet EURAXESS a avut aproximativ 950.000 de vizitatori unici - de trei ori mai mulți decât în 2010 - și aproape 9,6 milioane de consultări ale paginilor sale. Peste 7.700 de organizații de cercetare (întreprinderi, universități și IMM-uri etc.) sunt înregistrate în prezent în baza de date cu locuri de muncă a EURAXESS. Scopul manifestării itinerante este de a încuraja o participare și mai largă.
Context
Manifestarea itinerantă a fost organizată în strânsă colaborare cu centrele naționale EURAXESS din fiecare țară vizitată. La fiecare etapă vor exista sesiuni interactive, precum ateliere cu experți, sesiuni de discuții și sesiuni de prezentări științifice. Vor exista, de asemenea, sesiuni de prezentări și discuții axate pe cariere care vor avea loc în colaborare cu departamentele de resurse umane ale universităților.
Persoane de contact:
Michael Jennings (+32 2 296 33 88)
Inmaculada Martinez Garcia (+32 2 298 73 03)
Pentru public: Europe Direct telefonic 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e-mail
Etapele itinerariului
Vacanțe de Paști
Pagini Utile