Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană
UE Flag ONG

BJDB

NoutatiNOUTĂŢI - O Europă pregătită pentru era digitală
17.11.2009 - Două companii europene se numără printre cei mai mari investitori din lume în domeniul cercetării şi dezvoltării
ED Targoviste

        În ciuda crizei economice, în 2008 companiile europene au cheltuit în domeniul cercetării şi dezvoltării cu 8,1% mai mult decât în 2007 - creştere asemănătoare cu cea din anul precedent.

        Întreprinderile americane şi japoneze (principalii noştri rivali în ceea ce priveşte finanţarea cercetării şi dezvoltării) au investit de asemenea într-un ritm sporit, dar creşterea (5,7% şi respectiv 4,4%) nu este la fel de spectaculoasă.

        Rata creşterii investiţiilor efectuate de companiile europene în domeniu o depăşeşte pe cea a întreprinderilor din SUA pentru al doilea an consecutiv, iar pe cea a firmelor japoneze pentru al patrulea an la rând.

        Pentru a rămâne competitivi într-o economie globalizată, este esenţial să investim în cercetare şi dezvoltare. Comisarul european pentru cercetare, Janez Potočnik, salută rezultatele înregistrate: „Aceasta este cea mai bună strategie pentru a ieşi mai puternici din criză.”

        Cifrele subliniate mai sus se regăsesc în tabloul de bord din 2009 privind investiţiile în C&D, un clasament al primelor 2000 de companii (1000 din UE, restul, în cea mai mare parte, din SUA şi Japonia) ale căror investiţii reprezintă 80% din totalul sumelor cheltuite de întreprinderi, la nivel mondial, pentru cercetare şi dezvoltare.

        Două companii din UE, Volkswagen (Germania) şi Nokia (Finlanda) se numără, alături de cinci firme americane (incluzând Microsoft, General Motors şi Pfizer), printre primii 10 investitori mondiali în acest domeniu. Pe locul întâi se situează firma japoneză Toyota, cu investiţii de 7,61 de miliarde de euro.

        Deşi rata creşterii investiţiilor este mai mare în Europa, sumele cheltuite efectiv sunt superioare în cazul rivalilor americani şi japonezi. Ca procentaj din vânzări, investiţiile europene reprezentau în 2008 2,7%, faţă de 4,5% în SUA şi 3,4% în Japonia. Aceste cifre sunt asemănătoare cu cele înregistrate în 2007.

        Firmele americane sunt mai puternice decât cele europene în sectoare în care cercetarea şi dezvoltarea joacă un rol primordial: produse farmaceutice, biotehnologie, tehnologiile informaţiei şi comunicării. Întreprinderile europene deţin însă supremaţia în ceea ce priveşte investiţiile în energii alternative - sector aflat în creştere.

        La nivel global, investiţiile industriale în cercetare şi dezvoltare au crescut cu 6,9% - mai puţin decât în 2007 (9%) sau în 2006 (10%).
Investiţiile efectuate de firme provenind din ţări cu economii emergente reprezintă un procent redus din total, însă situaţia este în schimbare. Faţă de nivelurile înregistrate în 2007, investiţiile au crescut cu 40% în China, cu 27,3% în India şi cu 25,1% în Taiwan.

Tabloul de bord din 2009 privind investiţiile în cercetare şi dezvoltare

  1. Cercetarea în UE
  2. Petrecere chimică
  3. Anul european al cretivităţii şi inovării

Pe aceeaşi temă


NoutatiALTE NOUTĂŢI - O Europă pregătită pentru era digitală